sentimentele acelea
pe care nu ai avut curajul să le trăiești
sînt ca fructele pe care nu te-ai îndurat niciodată să le muști
le-ai protejat de mizerie
de intruși idioți
un fel de închisoare reciprocă
în timp se micșorează fără să se strice
se stafidesc nobil
se usucă
își pierd adicitatea contemporaneității
focul fiorul carnea
dar nu aroma
devin puțin amărui și mai greu de înghițit
dar mai placute chiar dacă într-un fel
mai dureroase
și mai zgîrcite cu parfumul lor
se pietrifică în timp
nu îți mai cer niciodată nimic
tac
nu mor deși au un fel de pact secret
cu moartea
uiți tot mai mult de ele
iar cînd le iei cîteodată în mînă
te ard în gînd și sînt parcă tot mai străine
de tine
deși aroma lor
în nările tale
în locul acela vulnearabil din creierul tău
devine
precum un lemn nobil
chinuit de larva unui vierme tropical
cel mai sfîșietor
parfum