Oriana -
iarna își ascunde adevărata natură
șterge detalii cu migală
lasă doar pete albe în urmă
realitate
de umplut cu obraji arși, beteală
buze crăpate până la carmin
și bărbat spulberând
troiene
când se întoarce în casă
îi umplu bocancii calzi cu tălpi goale
cămașa, cu voluptate
să simtă
cum înnebunește iarna din sânge
și aprinde albul frigid
de sub unghii
Poezie:
Comentarii
Virgil -
dom'le, oi fi au in California (unde e cald si bine iar zapada nu e decit pe munti ca intr-un tablou inofensiv) dar aceste rinduri nu au putut sa ma lase... rece. prima strofa este categoric un tablou in versuri. foarte reusit. a doua strofa este ca si cum ideea de imagine literara capata trup si se metamorfozeaza in voluptate si senzual calin. si trebuie sa recunosc ca totul imi pare (cel putin mie) scris cu infrinarea necesara austeritatii estetice.
yester -
frumos. o simplitate care ascunde și vibrează.
Sixtus -
Oriana, Textul tău îmi amintește de altul, scris de o poetă bună, de pe timpuri, careia i-am uitat numele. Reproduc din memorie: „Bărbatul vine de afară din zloată Făcȃnd să se umple de el casa toată Tremură dezbrăcȃndu-și cojocul Glasul lui mare face să crească focul….” Departe de mine de a spune altceva decȃt că poezia ta, pe care numai o personalitate feminină (care, uneori, în cazul tău, se ascunde sub o conceptualizare cam aridă – și e păcat) poate să o transmită; și este la fel de memorabilă ca și cea din care am citat. Și mai cred că va rănȃne la fel de proaspătă și după ce un oarecare cititor/cititoare va uita numele autorului, dar va reține cel puțin o parte din versuri. Și asta, de fapt, contează
Sixtus -
P.S. Mi-am amintit: poeta este Magda Isanos. Iar versurile ei sunt: "Umpand incaperea si inima toata Barbatul veni de afara din zloata Glasul lui mare facu sa se sperie focul Tremura dezbracandu-si cojocul..." si nu asa cum le-am masacrat eu inainte.
Oriana -
Mulțumesc pentru aprecieri lui Virgil, Paul și lui Sixtus, în special, a cărui prezență la textele mele este copleșitoare. Poezia Magdei trebuie să fie foarte frumoasă judecând numai după un fragment, remarcabilă fiind memoria celui ce ne-a citat-o aici.
george -
...cum înnebunește iarna din sînge și aprinde albul frigid de sub unghii... încîntător poemul tău,Oriana