azi plouă, am închis computerul. scriu într-un caiet vechi: libertatea e ca atunci când iubești, libertatea e ca atunci când nu mai iubești. libertatea e ca atunci când mergi cu metroul și schimbi pentru angels. cobori scările și simti că ai putea să nu mai atingi ultimele trei trepte, ai putea să le sari, le sari pentru că e de ajuns să crezi că ai putea zbura, să crezi că ai putea fi liber.
(trec strada, semaforul mă atenționează că mai am câteva clipe. doar haina asta neagră mă deranjează, dacă aș dezbrăca-o, aș fi credibilă. în realitate, port o haină roșie și cineva mă întreabă, chiar ești din românia și ai o bursă la imperial college. lăsăm în spate stonehenge. în realitate, las în spate o poartă cu luminițe de crăciun și gratiile unei uși deschise.
și zbor.)
ascult balada lui ciprian porumbescu. un clișeu fantastic pentru: sunt în românia și asta deja mi-a ocupat tot timpul.
instalez google earth. e free.
foto: alina sonea
Comentarii
Younger Sister -
Long way home. M-a fascinat aceasta pagina deschisa de jurnal. Dedesubtul hainei negre haina rosie, in urma umbrelor proiectate de stonehenge ( respect scrierea ta fara majuscula) luminitele de craciun marcheaza zborul unui suflet frumos, deschis spre lumina, lumina baladei lui Ciprian Porumbescu de exemplu. Un text extrem de concentrat, sint in Romania si deja mi-a ocupat tot timpul, util si placut.Deloc free, chiar expensive as putea spune.
Aranca -
Alma draga, imi pare ca utilizarea licentei lui Mircea Badea "sunt în românia și asta deja mi-a ocupat tot timpul." scade din intensitatea jurnalului si chiar din atmosfera pe care o creeaza Balada lui Ciprian Porumbescu. Fotografia este absolut deosebita. Cine este Alina Sonea?
alma -
Vă mulțumesc pentru comentarii, voi lua în considerație sugestiile primite, atât cât va fi necesar.
Ela -
cred că primul impact la citirea acestei pagini de jurnal este în prima parte. în trecerea de la semnificația libertății din iubire la angels. Zborul acesta închipuit nu paote fi decât închipuit. Știi, ca în mar adentro, cu cât te simți mai în neputință fizic, sufletește, cu atât spiritul tău străbate spații abia perceptibile. Numai că nu întotdeauna se întâmplă așa. Există și întâmplări fericite. sau o muzică. Dar nu clișeele, nu, ele nu îți lasă viu zborul. :) Mi-a plăcut și finalul. Fiindcă vine în rotundul începutului. Ai călătorit mult aici, în imaginar și real, poate asta face atât de veridic - mult mai veridic - discursul. Și ai scris despre roșu, ai scris despre negru. Alb este oricum. Mi-ar fi plăcut să pui un ceva roșu pe foto. Măcar un chenar, un cadru. :)
Perseu -
Am mici obiecții, dar n-are sens să le dau glas. Mi-a plăcut restul prea mult :). Iar faptul că asculți balada lui Porumbescu m-a apropiat de tine mai mult decât toate poeziile noastre la un loc :)
alma -
Ela, Perseu, vă mulțumesc pentru cuvintele voastre. Ela, e o idee bună a adăuga puțin roșu imaginii. Apreciez ce ai scris despre text. Perseu, dacă ai avea timp, m-ar interesa să știu obiecțiile referitoare la text. Mă bucur să știu că și Balada ne apropie în suflet.
Perseu -
Ok, purced. Mă deranjează puțin pedalarea pe libertate, dar din punctul de vedere al prea multelor cuvinte folosite. Și înțeleg, sper, că te-ai folosit cum trebuie de vorba aceea prea des folosită vizavi de România. Numai că m-am așteptat să schimbi registrul. Dupa balada am sperat că o să închei cu "și asta mi-a ocupat deja tot sufletul". Sfârșitul frizează antologicul. Mai ales că eu îl văd ca pe o trecere dincolo de românism, o scufundare în umanul ce nu ține cont de granițe.