mi-am dorit cîndva să lucrez la panificație
dimineața să aprovizionez lumea cu pîine
am uitat că pe fruntea mea scrie cu litere de tipar neputință
îmi duc viața de azi pe mîine și nu mi-e teamă
vînd cerul cu sfinții lui cu tot
vînd tot ce-mi aduce aminte de tine
nu am regrete ci doar o mirare
cînd era copil cu cine se juca
dumnezeu?
pentru fiecare om care caută
există un om care așteaptă
cînd cel care caută renunță înseamnă că cineva
s-a săturat să aștepte
nu mi-a trebuit mult să învăț
în curînd o să plec
mă așteaptă un drum lung
dar nu-mi dau seama dacă nu cumva chiar eu sînt drumul
sau dacă în locul meu o distanță își ia rucsacul și dispare în primul tren
aș putea să-ți vorbesc despre abandaon
el vine cînd nu te aștepți
altfel nu s-ar chema abandon
de vină e întotdeauna un zmeu de plastic
pe care ai crezut că poți să-l înalți dintr-un apartament
de la etajul șapte
iertarea nu vine niciodată cînd o ceri
doar cînd nu mai ai nevoie de ea
tot mai des sting lumina
și am impresia că se sting oamenii
tot mai des îmi simt nopțile
ca pe niște camere frigorifice
în care stăm cuminți și-așteptăm
vreun aproape
să ne recunoască
o dimineață cretină ca un cerșetor
care îți spală fără să vrei parbrizul
miroase a lenjerie de spital
plouă îndesat
de parcă cineva ar apăsa cu genunchii un ruccsac
să se închidă
oli îmi spune că în chaplam junction noaptea trecută
au dat foc magazinului din care mi-a luat frate-miu blugi
au jefuit restaurantele pakistanezilor
au dat foc autobuzelor
țeasta mea e londră în flăcări
nu pot să m-apropii de oameni
aș putea să-ți spun că astăzi sînt bacbac
bufonul preferat al sultanului
m-an înecat cu un urlet
toți se feresc de moartea mea
dar toți o revendică
mă trezesc într-o cameră și nu știu ce caut în ea
ca prin ceață îmi amintesc
obișnuiam într-o vreme să-mi duc viața acolo
acum mă întreb doar la ce-mi folosesc mîinile
dacă nu pot întoarce timpul
iată-mă așadar
nici măcar capătul lumii nu e așa gol ca mine
sînt sinbad marinarul
dar nici o pasăre rock împrejur
să mă salveze
Comentarii
sunt si destule inadvertente
solomon -
sunt si destule inadvertente in text, si o graba a ideilor retezate, cumva, inainte de a se desprinde frumos (ex: "pentru fiecare om care caută/există un om care așteaptă" - ce asteapta?), dar procesul functioneaza, se aud capetele lovite de pereti, se vad si crapaturile si haul care se casca. mereu surprinzator.
Ioana, sint inadvertente
emiemi -
Ioana, sint inadvertente pentru ca de fapt aici sint trei texte taiate si prelucrate. Spui surprinzator. Mereu durerea e surprinzatoare, nu?
da, si pe mine ma ia mereu pe
solomon -
da, si pe mine ma ia mereu pe nepregatite, chiar daca ma antrenez din greu
si ma bucur cand peretii sunt surzi si orbi, pacat ca au simtul tactil atat de dezvoltat
daca te intereseaza, revin mai tarziu si iti zic pe unde nu mi-a iesit la pipait, dar e bine, oricum
Revin poate la o analiză mai
margas -
Revin poate la o analiză mai veche pe poemele lui Emilian nici măcar nu știu dacă el își amintește dar spuneam atunci și spun și acum... acest autor fără discuție talentat nu știe să-și înceapă poemele cumsecade (primele lui versuri sunt în proporție de peste 80 de procente party crackers) și nici nu urmărește vreo idee (poetică desigur) poate că asta el consideră că e the whole idea. Dar nu e așa, credeți-mă. Cei mai abstracți poeți au urmărit mereu IDEEA. Problema pe care eu o identific la toți acești poeți care de fapt sunt jurnaliști (situație în care se află și ante-comentatoarea Ioana Barac) este că ei sunt prea obișnuiți datorită meseriei lor să dea cu bla-bla-ul azi a mai murit unu pe șosea azi a mai înviat unu la capătu patului de spital și poate mâine va apărea Iisus călare pe un Harley să dea clasă la toți ai lu Bivolaru, ca să mai poată scrie îndeajuns de caligrafic un poem. La ei totul e flash, totul e eveniment captat pe media. Și transpun asta în poezie precum câinele lui Pavlov, care nu știe altceva decât să saliveze atunci când se aprinde becul. Eu urmăresc de o vreme textele Ioanei și a lui Emilian și am găsit în ele mereu această abordare jurnalistică, mascată după un limbaj care se vrea extatic, însă în opinia mea scriitura lor nu are miez, este mult prea prolixă față de idee suferind de un verbalism inconsistent de tip diaree verbală. Pe românește, o salată de varză cu prune cu din de toate celelate câte nimic, o salată plină de talent dar și de prea multe clișee jurnalistice dăunătoare... pe care finalmente eu una nu o mai degust din instinct de conservare. Cam în aceeași manieră în care nu mai citesc ziarele de o vreme încoace.
Însă e doar părerea mea.
Margas
and the EMY Award goes
Trinity -
and the EMY Award goes to...
pentru strofa 2/4/penultima/ultima (scuza ma ca sint picky-picky azi :p) si mai ales pentru vidul de la capatul lumii pe care il stiu si eu..
stii ce e bine? ca dupa ce dai de rock-bottom the only way is up..
Numai bine emi! ..si un weekend fain plin de pingunini :p
cheers!
@ trinity: luni eram in gara
emiemi -
@ trinity: luni eram in gara de nord si asteptam un tren. cind a venit pe primul vagon scria 1. Am crezut ca e vagonul meu, ca asa scria pe bilet. ei, in vagon se urcasera vreo 15 tigani. am intrebat controlorul daca era chiar vagonul meu. s-a uitat la bilet si a zis da. asta e locul tau. i-a dat pe tigani jos din tren. mi-am dat seama dupa aia ca vagonul 1 e de fapt clasa 1. si m-a amendat pentru asta. de ce-ti spun asta? daca antecomentatorul tau care se numeste margas e bobadil, atunci il inteleg. daca e intr-adevar marga stoicovici nu-i inteleg vehementa. oare chiar nu putem sa nu lasam semne acolo unde ne place? oare chiar chiar sintem asa de idioti incit sa ne hartuim pina nu mai avem aer?(si ma scuzi, dar eu cred sincer ca incasez, nu numai aici, niste polite de fost editor.)