mi-au scos pe rând câte-un cui
din braţe din ochi din călcâie
aşa cum scoţi câte o măsea
cu fiecare extracţie
rămâne o gaură nevindecată
lipsa cuielor îmi face viaţa elastică
dar sunt vulnerabil la orice mişcare
pot să trec prin tine şi să nu mă auzi
să rămân în interior pe negativul retinei
dezamăgit că nu ai păstrat din povestea noastră
nici o secvenţă să mă convingă să mai rămân

aşa m-am înscris în iarna asta voluntar
într-un spital pentru copaci
voi încropi din sentimente nefolosite atele
pentru crengile rupte de viscol
pădurile mă vor străbate
de la un capăt la altul
prin golul cuielor lipsă
doar mugurii vor sângera