se ridică neliniștea să-mi poarte
din muntele vremelnic de ceață
giulgiul mărginit al silabelor

ce nume le vom da iubite celor dinainte pierduți
pruncilor lepădați în urne roșii de porțelan
cind ne vor striga plîngînd prin somn

ce frică de întuneric
îi vor mai zidi încă o dată în mine firav
ca-ntr-o îmbrățișare uscată
de frig și spaimă

însingurați între icoane de pietre și ape
cu ochii mari străvezii de iarnă