sunt mâna dreaptă
care nu şi-a cunoscut niciodată umărul
între paharul rece şi ceaşca fierbinte
degetele şterg uşor tăblia mesei
sfărâmă un miez de pâine inexistent
dimineaţa porneşte ca o maşină cu portbagajul
plin de amintiri pe care stăpânul a hotărât să le uite
tremură se ghemuieşte în capătul întunecat
al garajului
destul cred că asta înseamnă
dar cine poate să spună când e destul
am ales limonada mâna stângă
urcă peste dungile halatului
buzele se întredeschid
lumea pătrunde acrişor grămadă continuu
până la umplerea definitivă a ochilor