nicodem -
***
mă tem
cum pulberea se teme
de picurii necopţi ai ploii
cum de un psalm se tem
strigoii
şi fug în giulgiuri anateme
încet
începe să mă poarte
mimetic spre-o zăpadă pasul
şi-acum când
sângerează ceasul
mă tem de viaţă şi de moarte
chiar dacă cifrele
mă-nşală
în mine aşteptarea simte
un zvon frenetic şi
fierbinte
un rai ce iese la iveală
cu trupul ţăndări
mă apropii
de-o veşnicie ce mă cheamă
cu glasul mătăsos de mamă
că-i simt pe buze arse
stropii
Poezie:
Comentarii
***
Sancho Panza -
putin fortata, in opinia mea, strofa aceea cu anaconda.
iar in cea anterioara, nu prea vad de ce ar fi compasul...rece. si-apoi, rima de acolo, "pasul/compasul"...
mi-a placut, in schimb, imaginea de inceput.
pasarea din colivia inimii
nicodem -
poate fi îmbunătăţită
dar ca sa mă explic, aducerea în plan a compasului poate fi înţeleasă ca o temere că hormonii mei, andrenalina sunt într-un proces de răcire, încet se-ndreaptă spre acea zăpadă în care omul se înţepeneşte, eventual, totuşi voinţa, mintea, ca o anacondă vor să înghită, se pregăteşte sa înghită acea realitate care se apropie şi e sigură a raiului, a veşniciei, care pentru mine nu e pasărea de pe gard ci pasărea din colivia inimii.
mulţumesc, nu ştiu dacă face sens explicaţia.
aşa e mai bine?
nicodem -
am des-forţat strofele amintite de tine, Sancho. sper să sune mai plăcut. dacă nu, I'm open for sugestions.
oldies
hialin -
Forma de indicativ prezent persoana a treia singular si plural este "înşală" (fara e).
Versul "şi fug în giulgiuri anateme" mi se pare fortat, pompos, de parca ar vrea sa epateze. Mai mult, sensul mi se pare cam fortat.
In rest e un text ok, scris batraneste, care nu se remarca in mod deosebit.
ialin
şi eu...
nicodem -
dau oleacă spre bătrâneţe, hialin, ţandăra nu sare prea departe de buturugă, e bine ştiut. am făcut corectura de care zici, mulţumesc.
eu dadusem
Sancho Panza -
un cu totul alt sens acelui "compas".
dar, oricum, cred ca e mai bine asa.
nicio bătrânețe
bobadil -
Mie nu mi se pare un poem bătrâncios, așa cum spune hialin. Eu cred că e destul de tineresc, să luăm doar ultima strofă, nu întâmplător desigur, ea conținând sensul ascuns al virilității masculine în versurile 'cu truPUL Aşchii/
mă apropii' această strofă fiind plină și de... stropi. Desigur imaginea mamei pe aici este un pic incestuoasă dar întreg poemul are ceva oedipian în el, nimic nou sub soare.
Parerea mea.
datu' cu părerea
a.a.a. -
Din perspectiva mea, acest text păcătuieşte prin faptul de a se situa, cu orice preţ, în două curente deodată (în acelaşi timp şi sub acelaşi raport - cum ne spunea Aristotel); textul se vrea şi dus spre clasic, şi adus spre modernism; dar această combinaţie, posibilă de altfel, cade din start deoarece elementele care se combină sunt aceleaşi (limbajul), de unde rezultă un discurs superficial, pe alocuri hilar. Exp: mă tem/ cum pulberea se teme/ de picurii necopţi ai ploii/ cum de un psalm se tem strigoii/ şi fug în giulgiuri ANATEME/ ---- încet/ începe să mă poarte/ MIMETIC ----. Hilaritatea apare în momentul când citesc "mă poartă mimetic", iar ceva mai jos "glas mătăsos de mamă". Simpla disonanţă acustică (nu cea iedeatică) ar trebui să dea de gândit. Forma este clasică, chiar dacă versurile sunt frânte şi aranjate mai modern. E vorba de un iamb de nouă silabe, rimă incrucişată. Textul conţine, pe alocuri, construcţii plate, prozaice; dpdv stilistic, îi lipseşte orice doză doză de originalitate, chiar dacă la nivel afectiv poate transmite oareşce vibraţii.
caleidoscop
nicodem -
"ăsta sunt şi-aici mă termin". folosesc şi eu poanta lui Jean Constantin. scrieţi voi mai bine şi mai rafinat. dacă vă iau la scuturat domnilor critici nu ştiţi să-mi silabisiţi cuvântul caleidoscop, ca să dau un exemplu.