Las la o parte geni(t)alitatea mea precoce atunci când am scris textul respectiv care, evident, poate fi prost, execrabil, infantil sau…excepțional dar cred, tocmai pentru motivul că Boba a deschis discuția, că aceasta ar fi bine să continue. În sensul de a ne spune părerea asupra panoramei actuale a poeziei românești și nu numai. Pentru că, revenind la scumpa noastră bălăceală dâmbovițeană în care se tot vorbește de tot soiul de „generații” (prin alte părți, mai „civilizate” se vorbește, mai aplicat, despre „curente”), m-am cam saturat de tot soiul de „maeștrii”, fie ei bobadilici, sgb-diști, komartieni, douămiiști, ai concretului, ai starii etc., etc. etc. care își exhibează (și justifică cu o agresivitate demnă de o cauză mai bună) propriile producții. Și ar mai trebui să fie luați în considerare și bieții consumatori de producții poetice, printre care mă număr, fără a avea pretenții creaționiste, cum am mai menționat de nenumărate ori (și care n-au altă treabă decât să le „consume” dintr-un fel de masochism). Ei bine, eu în calitate de „maso” și nu de „macho” chiar m-ar interesa să mă angrenez într-o asemenea discuție. Considerați, dragi „macho” și „maso” că am aruncat mânușa. Pană una alta, îmi exprim „mândria patriotică” în legătură cu faptul că, mulți ani în urmă (pe Agonia – se poate verifica), am pariat pe: Florin Bratu, Dorin Cozan, Livia Ștefan și Leonard Ancuța. Dintre ei, doi au confirmat (Ancuța și Cozan). Pe ceilalți îi aștept (încă). Ca să fiu și eu rău: nu-mi aduc aminte să fi pariat cumva și pe Boba. Își bate singur joc de el. Că-mi face plăcere – pe bune – să ne conversăm (de una de alta) e cu totul altceva. Și o voi face în continuare cu mare plăcere. Te salut cu simpatie nedisimulata, Maître