noaptea se rotunjește în jurul lumii
de unde zvâcnește ca o ploaie interioară
eu mă simt bine privind un pin ud

spune-mi unde să mă ascund de soare
un loc ferit în care
somnul meu
să mă poată termina de dormit

îmi fulgeră între plămâni ca între nori
și mă gândesc la cei dispăruți
la cei care încep să conteze din ce în ce
mai puțin

nu mi-e foame
dar îmi îndes colțul acesta de viață pe gură
mă scufund într-o haină rece și plutesc
pe un verset biblic
pacea vine întotdeauna după explozie
mă înghite într-un haos absurd dulce
impersonal

opresc frigul cu degetul mare
îl desenez
pe gâtul tău alb
venele mele îți sunt lesă pentru fiecare dor