Paharul avea gura un pic ciobită şi lui îi plăcea să-şi plimbe degetul exact pe locul acela tăios, cicatrice în carnea de sticlă.
Din vântul de hârtie, colaje arse, în spirale; oraşul dispărea mocnind încet, bucată cu bucată.
O aştepta pe femeia aceea furată, ademenită îndelung sub umbre. Îşi făcuse un obicei din a le fura, rostogoli, mototoli în sărutări şi destrăma în mângâieri, până când pieptul i se despica în două: sufletul lui cu lame în balans. Soarele de hârtie, lipit cam strâmb pe cerul de hârtie. Şi o bucată de tapet murdar căzut la colţuri, lângă bar. Printre amprentele murdare de pe geam, o muscă zumzăia în cercuri către etajul doi de peste drum.
Acolo, o fereastră mică cu oblon. El îngâna conturul acela cu privirea, îi pătrundea în suflet şi i-l usca înghemuit şi gol. Un pic mai sus, tocaţi de vânt, doi fluturi albi, sau poate două aripi de hârtie.
Sub masă, pantoful îi mototolea absent căciula şi fularul. Au căzut.
- Cachaça?
Privirea, acrobat pe sfoară, o dezechilibrare şi-a căzut în gol. Îi mulţumeşte vocii de carton şi sorţului cu pete care pleacă, pentru paharul proaspăt de pe masă. Dar degetul tot pe paharul vechi îl plimbă. La vârf are un pansament cu aţe, din care ştirbitura muşcă scame.
Un pic trecut de ora zece... el îşi priveşte ceasul şi se-ncruntă. Un homeless învelit în ziare tresare-n somn şi scuipă pe trotuar, exact sub paşii ei în clipa când apare. Îl ocoleşte ca prin vis, o muscă se împiedică într-un geam de sus şi cade. Mereu la ora zece pe aceeaşi stradă, mereu la fel, doar paşii ei sub un alt soare. O prinde cu privirea-n chihlimbar, ea se smuceşte, pleacă mai departe, degetul lui răsfaţă roşu spărtura aspră din pahar.
Îi face vocii de carton un semn şi merge afară. E încă frig şi vântul rupe scrum din coşuri, doi homeless se-ncălzesc pe-o gură de canal şi beau. Din când în când foiesc din ochi umbroşi spre cel ce doarme-n ziare. Oare ce are acela şi ei n-au?
"De ce nu vine-odată?" îşi aminteşte de cealaltă, cu câteva bătăi de puls sub pansamentul desfăcut în aţe.
Femeia de hârtie în sfârşit apare. O strânge-n braţe uşurat, foşnesc puţin din sufletul uscat, el o aşează apoi mai la vedere, pe scaunul mai dinspre stradă.
- Ai auzit? A fost un atentat la gară! se mişcă două buze albe către el, ca două scame. O catastrofă... zeci de oameni, foşnesc cuvintele mărunt, întruna. "Atentat la Gara de Nord", e titlu de copertă pe o revistă oarecare, ediţie pripită pe care vântul se uită rece în rafale. Femeia pare îngrozită. El nu vrea să îi spună, însă prin haina dreaptă, străvezie, se cască două găuri oarbe. Sunt jos de tot, doi ochi ce mătură trotuarul.
- Ai fost acolo, aşa devreme? se uită el în unghi cam larg peste articol, apoi în unghiuri mici şi strâmte peste stradă.
Îi spune parcă o poveste, ceva cu ea privind de pe peron, iţind poate prea tare capul căci uite, poţi s-o vezi şi-n poza pusă-n ziar! Citeşte mai departe: "...câteva zeci de victime, multe neidentificate...". Şi mâna lui se duce brusc spre buzunar: îşi cumpărase ieri bilet spre Hobby Town. "Devine chiar interesant", râde un drăcuşor pe dinăuntru, şi-aruncă-n aer o monedă.
Printre rotiri, în colţul străzii, ea, ferindu-se de vânt şi ziare.
O ultima-ncercare: îşi trage scaunul cât mai aproape de bordură, cât mai aproape de femeia de hârtie. Îi prinde buzele într-un sărut, o udă şi o crâmpoţeşte toată, îşi plimbă mâinile pe trupul şifonat, o-mpătureşte, o despătureşte, îi muşcă vânătăi de tuş pe pielea sidefată. Femeia dă din mâini ca apucată, părul tocat îi umple toată strada, un homeless îşi astupă gura.
Numai ea trece liniştit, se uită c-un crâmpei de ochi şi râde, aşa sărut n-a mai văzut! Îi pune-un ban pe burtă celui care doarme şi pleacă lin şi răcoros, alunecând la loc printre sacoşe.
Moneda încă zornăie pe masă.
Femeia creponată flutură din mâini mai slab, suspină-ncetişor şi-l prinde cu piciorul peste coapse. El vede cu stupoare cum prin haina maturând trotuarul, trece zorită... o furnică.
Nu l-a văzut.... din nou nu l-a văzut! Ea n-are să-l mai vadă niciodată, nu-l mai vedea decât plecând şi poate nici atunci, mai mult în gând.
Îşi sufocau tot aerul în pumn.
Încet, aproape drăgăstos, dă drumul buzelor de parafină. În irisul alb-negru cu luciri de plastic, femeia încă îl sărută lung.
- Matilde, eu plec. Cu degetul lipit de buze uzi, el îi închide iute o-ntrebare. Îi prinde cu privirea ochii şi îi îndoaie către ziar.
- Ce ai făcut, ce ai făcut, scânceşte alb femeia de hârtie, ochii-i foşnesc şi-s parcă tot mai mari.
Acelaşi drăcuşor râde cu hohote pe dinăuntru.
- Îmi pare rău, Matilde, o minte el şi se ridică.
Fugea într-o poveste nouă, dar la fel de mică.
- Cachaça? şuieră iar o voce de carton.
Din nou privirea-acrobat îi cade-n gol. Din nou paharul plin, paharul gol.
Doi homeless zdrenţuiţi, mergând pe poante, îi fură celuilalt moneda de pe burtă.
Mai trece-un pic de timp şontâcăind din limbi de ceas, mai lungi, mai scurte.
El se ridică în sfârşit să plece, mai alb şi mai uşor ca înainte, mai incolor în tot oraşul de hârtie. Şi îl cuprinde parcă-aşa, o frică, când vede la doi paşi un ţânc ce-şi umflă către el obrajii, gata să sufle într-o păpădie.
Din spate vântu-l prinde-n vocea de carton, îl duce-n sus, îl răsuceşte sub oblon, îi prinde ei în geam o ultimă hârtie.
- Căciula şi fularu', domnu', v-au căzut sub masă!
_________________________________
Hobby Town - magazin de jucării
Cachaça - băutură braziliană, din trestie de zahăr
Comentarii
Am găsit în acest univers de
Ardagast -
Am găsit în acest univers de hârtie imaginea memorabilă a paharului ciobit.
Ce ritm interior grozav.
Crin -
Ce ritm interior grozav. Fragmentat poate că ar fi putut fi înscris și ca poezie, mai multe, un colaj. Dar mie-mi place mai mult așa, o proză creponată. E o lectură plăcută a lumii de hârtie, a oamenilor ce se tem de cei vii, căci ei pot să sufle într-o păpădie. Un text plin de simbolistică. Și, deși mă voi repeta, atu-ul său e ritmul interior.
paharul ciobit e un amanunt.
caminante -
paharul ciobit e un amanunt. universul e mai degraba un amestec, ca si-n realitate. restul ar trebui sa surprinda asa cum orice ar putea sa o faca sub jocul privirii. multumesc de oprire.
ritmul e voit,
caminante -
ritmul e voit, poate chiar un pic infantil, un joc in care m-am lasat prinsa de dragul muzicalitatii. e un experiment, daca vrei; se stie ca, copiii invata mult mai usor texte ritmate, voiam sa aflu daca genul asta de lectura prinde mai usor. si nu, nu m-ar fi tentat sa scriu o poezie asa, as fi fost criticul ei cel mai dusmanos.
Ritmul acesta ajută mult
Crin -
Ritmul acesta ajută mult lectura, pentru un om care vede prima dată textul, să simtă că acesta curge, îi dă o senzație de bine, de dans, dacă vrei. Experiment reușit.