Virgil -
texte nebune
am așteptat noaptea
fiecare
privind stele desprinse din carnea zeului soare
dureros ne loveau în creștet
copite
semnul cailor de fier
i-am legat la picioare
cu sufletul făcut funii trase prin ochi
i-am implorat zadarnic
să nu zboare
Poezie:
Comentarii
Hanny -
Si-au zburat caii de fier spre lunile de fiere .
Stef -
Profetule, sper că nu iți e cu supărare daca dau o replică un pic parodică poeziei de față, ăsta este doar un semn că mi-a plăcut, dar că momentan nu fac față să comit un comentariu critic cât de cât pertinent. Apreciez modul în care scrii, dovedește un stil matur și o bună stăpânire a discursului poetic. Noaptea cailor putere am așteptat noaptea în care văzând stele verzi și cu chei potrivite în buzunare și șapca pusă șmecher pe creștet să prind semnul cailor putere sau să mor de-a-n-picioare cu sufletu-n dinți și forță sălbatică-n ochi dar zadarnic nu-s hoț din născare
taraborez -
Ai rezolvat într-un mod, săi zicem "isteț", problema rimei, dar cred că nu e cea mai bună soluție fiecare-soare-picioare-zboare. Cred că ar fi fost de exemplu mai nimerit "potcoave" decît picioare. O simplă părere de cititor, desigur.
Virgil -
Hanny, Stef, Radu, mă durea capul, nu m-am supărat, ești darnic cu aprecierile, în ultima vreme scriu foarte rar. Excelentă parodia. Radu, să știi că nu prea eram isteț la ora respectivă, dar la picioare m-am gîndit tot timpul, chiar înainte de a o scrie, gambele lor necontrolate, încercînd să scape
Hanny -
Te durea capul: si-ai aruncat in noi, caii tai de fier sa na zgiltiie creierii si-asa zgiltiiti de cintarea cintarilor de neagra sulamita de regele david prinzind scorpioni si de solomon cu miile lui de neveste. Ne-ai facut hypodromul migrenolor tale nocturne si culmea, in marele nostru mazochism respectuos ne-a mai si placut. dupa aia, presupun c-ai adormit fericit lasindu-ne sa verificam daca intr-adevar somnul ratiunii naste copite de fier.
Călin Sămărghiţan -
De obicei nu e bine să zici nimic de profeți, deoarece știu ei ce știu. Ei așteaptă noaptea cea soră, și stelele cele mame. Ei agrăiesc despre zei și numai ei știu cum fac, de toți caii ceia mult alergători îi leagă de-i supun. Îi leagă de picioare cu funii din sufletul lor tremurător, trase prin ochi. Ca să nu zboare. Ca să-i vedem și noi, aștialalți. Nu mai poți să spui nimic, că poezia asta spune ea tot. Nebuna!