Fără reverberații, mi-e cântul trist și sloi,
Nu mai am sentimentul de sfâșiere, pur,
Iubirea noastră, tragic, s-a subțiat sub ploi,
Tandrețea, fulger negru, s-a stins pe cerul sur…

Plutim în anotimpul ce sângeră-n hârtie,
Desperecheați și tragici, familie de cocori,
Ce pieptul, pentru pui, cu ciocul și-l sfâșie,
Sfârșind în răstignirea de spin, din sicomori.

Petalele în sonuri, ce amintesc de moarte,
S-or sfâșia în somnul topit în curcubeu
Și ziua-n ochiul nopții s-o săvârși, departe
De putred, scurs spre tine, străinul ochi al meu.

Iubito, alte aripi vor arde-n depărtarea
Nedespletirii-n drumuri, ce nu are revers,
Iar valul disperării s-o prăbuși în marea
Înneguratei lacrimi, ce o strivesc în vers.

Și albatroși, sălbatic, vor ciuguli din mine
Ca dintr-o carne macră, ce m-a înveșmântat,
Și cântu-mi, ca o barcă, va naviga spre tine,
Spre țărmuri de iubire, pe care-ai eșuat…