cât din noi să se umple cu sânge cât
cu binecuvântare câtă inimă să te îndoiești de toți
ai tăi ca mai apoi
să verși peste ei lapte din piatră lovit cu toiagul
atâta purtare de om atâtea semne
croite umbrit peste
treptele trupului

și așezându-te în genunchi devii atât de mare
încât umpli pumnul bătrân al celor ce te-au făcut
le acoperi pe toate
cu ape și zgomote și-ți rămâne în urmă
cerul care nu e cer

în dragostele noastre mai mult pământ ca de-obicei
ar aduce noi perspective
am purta pe umăr mai multă carne curată
și ne-am unge cu iod
facerile de bine

și cât râu să curgă pe spatele bolnav
de cioburi de sticlă
în același poem îți schimbi din timp în timp
umerii și povara
și aceeași limbă
aduce cu ea
deasupra și dedesubt case de pasăre și cuiburi de toamnă

într-o singură paletă de coaste femeia aduce
chiar două vase pline cu apă
rămâne să crezi că de mâine ai dreptul
la orice se sfărâmă în mâinile tale

dar și urmele noastre vor trăi cât Teiul
De Pe Mâna Dreaptă