la stânga și la dreapta mea ești tu și tu îmi cunoști inima, căci ai mâncat și ai băut din gura mea și te-ai săturat. a cui ești tu? cui te apleci și ungi picioarele și le ștergi cu părul tău încins și aspru în bătaia luminii, șerpuitor ca nisipul și negru ca fluturii ? cine este stăpânul și veghetorul pântecului tău? și cine se bucură la vreme de ploaie și se adapă în arșita sufletului la gura izvorului țâșnit din pieptul locuit de îngeri și se culcă în roua trupului tău fără prihană? două păsări sunt în pântecul tău și două păsări se vor despărți la ieșirea din pântecul tău; una se va numi efa și va fi mai tare decât cealaltă și îi va sluji până la vremea secerișului. se va scula și va tăbărî asupra mielului rătăcit în pustia munților. îl va spinteca și-l va da aceleia care mult a iubit, zicându-i: femeie, acesta e fiul tău preaînalt și înspicat, iar celeilalte: nu-l cunosc pe omul acesta.
pun chezășie paharul acesta din care se bucură domnul meu și de care se folosește la ghicit. cu el am umblat deasupra apelor și le-am despicat la dreapta și la stânga ta, ca să cunoști că eu sunt sămînța căzută între coastele tale, întâiul tău născut și înaintevisătorul tău muiat în bala îngerului. căci ele m-au aruncat din scaunul de naștere de trei ori peste pervazul verde jeluind așa:
să fie aruncat în râu și bătut cu pietre de cremene
să fie scos și uns în vase de argint de aur și diamant
să fie sărutat și vândut de șaptezeci de ori câte șapte făcătorului de visuri
să fie încins cu spinii de plumb și scuipat ca să vadă moartea cu ochii dragostei și să audă binecuvântarea palmelor tale pironite în sori
să fie tras la sorți și vânturat asemenea prinzătorilor în cele patru încăperi ale morții
să-și zdrelească genunchii și umerii călcându-și pe urme pe cărarea inimii
să cadă de trei ori în spărtura cerului și să rodească un cer nou de lapte și o pasăre nouă de miere
să-i fie bătută spinarea cu stele și pieptul cu gurile de foc ale iubitei sale, cu glas de clopot plesnit de aripa ta, dalila
să fie pironit în sânii dreptății și oțet de trandafiri să-i adape stigmatele limbii
să fie lovit cu sulița adevărului și să curgă sângele șoimanelor și apă vie
să moară de dor și să învie în brațele tale de marmură, madona
să fie ridicat cu trupul și sufletul la dreapta și la stânga celui care împarte fără osebire și fără oprire

și după aceea? zis-a nebunul în inima sa