m-am blocat în dimineaţa aceasta
între etajele vieţii mele
nu vreau să cobor şi mi-e teamă să urc
telefonul n-are semnal
tare mult aş vrea să bâzâi pe cineva
la serviciu la spital undeva
să întreb cum este toamna
la cincizeci la şaizeci la optezeci de ani

coboram la parter mă aştepta o femeie
locuieşte de mulţi ani în grădinile mele
culege seminţe din freamătul ierbii
oblojeşte cu lut rănille crengilor când se rup

iarna trecută a deschis o pârtie prin omăt
să lunece mai uşor razele la fereastră
i-au degerat mâinile n-am apucat să i le pansez
se făcuseră ramuri de cais
primăvara aceasta au înflorit
în august s-au aplecat sub greutatea caiselor
încă mai aud albinele pioase
se desculţau păşind pe mătasea pufoasă

sunt împlinirile tale
mi-a spus duios ea vorbeşte în gândurile de seară
se trezeşte cu noaptea în cap
îmi aşează cafeaua lângă fereastră
să încălzească lumina când curge în sânge
aşteaptă doar s-o binecuvântez cu un surâs
o privesc are ochii mamei mele dar nu este ea

noaptea ce a trecut frunzele de pe mâinile ei au ruginit
s-au scuturat pe rând în ochii mei
mă contemplau doi mesteceni
şi-au dat ramurile la o parte să trec

gîndeau ceva trist despre mine