nu este adevărat
că ceea ce nu știi nu te poate răni
tăcerea se plătește cu supoziții acerbe
incertitudini
mai adânci decât igrasia din biserici
mai tulburi decât alegoriile biblice
asimilate ad litteram
și după ce rupi scrisorile
și ștergi toate mesajele
și bați în cuie ferestrele dinspre Sacré-Coeur
și smulgi din piele contururi de buze
și zidești propriile buze
sub unghii
îți rămâne doar muzica
refugiu
iar când accepți fino finalis
că nu ne rugăm de același dumnezeu
dai peste un mp3 rătăcit
și asculți cu întârziere
strange how I find myself on a distant shore
kundalini mușcă din asfințit
calci în agave și sângerezi bemoli
și cerul cade câteva semitonuri
mai jos de noapte
și îți închizi inima într-un poem lapidar
și micul infern devine obișnuință
telefonul sună / sună mereu
ciob de țipăt răsucit
în splină de mai
multe ori
Comentarii
Virgil -
Consider acesta unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit pe Hermeneia. Poate aș fi mai plivit cel puțin una sau două conjuncții pe ici pe colo dar trebuie să recunosc că asist la o schimbare la față a Orianei. Eu eram obișnuit cu altfel de texte la ea. Am observat din cînd în cînd aceste noi schimbări de gamă și chiar de material de construcție. Dar acum observ o adevărată trecere a Rubiconului. Impressive...
bobadil -
Stii ce e ciudat, Virgile? Ca (aparent) nimeni altcineva in afara ta nu considera acest text "cel mai bun citit pe hermeneia". Eu in locul tau m-as feri pe viitor de asemenea judecati de valoare tipic ingineresti :-) Acest text mie nu mi se pare niciun fel de "quantum leap" in scrierea Orianei, ci mai degraba o reanjare ideatica, o incordare a tonului si o inclinare spre discurs. In opinia mea, textul are prea multa filozofie si "tendinta" fiind mai degraba un text militant decat unul poetic, este o tentativa si atat, in opinia mea. O tentativa apreciabila, oricum, dar in niciun caz "cel mai bun text" etc etc. Tocmai tu nu ar trebui sa spui una ca asta, pentru cei care vin aici cu incredere, nu pentru mine, eu zic ca mai stiu inca sa deosebesc bobul de neghina. Bobadil
Doru Lubov -
îmi place mult cum scrii, Oriana în special acest poem care curge frumos, fără ezitări, fără prețiozități, simplu și convingător
Virgil -
Stii ce e ciudat Andrei? Că nu știi să îți păstrezi sfaturile de genul „Eu în locul tău... pe viitor..” pentru tine. Asta așa,... ca de la inginer la inginer. Sfaturile de genul ăsta. așa... militante (mai ales cu sintagma „pe viitor”) îmi aduc prea mult aminte de proletcultism. Și de certitudinile lui. De fapt mi se pare aberant, daca nu oarecum incorect (ca sa nu spun altfel) să mă apostrofezi pe mine pentru siguranța cu care fac o afirmație în timp ce tu te proțăpești pe (filozofic vorbind) o mentalitate a certitudinilor despre ce e și ce nu e. Mi se pare interesantă și justificarea ta extrem de populistă (sau argumentul tau populist justificat) cum că „nimeni altcineva in afara ta nu considera”. Deci care va să zică e musai ca să avem majoritatea de partea noastră. Altfel nu avem dreptate. Ei bine, Andrei, eu te las pe tine să ai mulțimile de partea ta, glaoata aceea zgomotoasă care îți va susține (în accepțiunea ta) opinia. Eu rămîn cu minoritatea asta mai puțin pricepută în ale literaturii și continui să susțin ce am scris și mai sus, și anume că acesta este unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit pe Hermeneia. Și te asigur că probabil am citit mai mult ca toți ce se postează pe aici. Obligație profesională, deh. În ce privește bobul de neghină nu prea înțeleg ce vrei să spui. Probabil că te repezi prea tare să spui ce vrei să spui și le gîndești mai puțin. Ultima dată eu încercam să deosebesc grîul de neghină.
queen margot -
sincer, de multe ori receptarea unui poem e o chestiune de stare... il citim dimineata si il receptam genial il citim seara cand avem o alta dispozitie si nu ni se mai pare la fel, dar daca si dimineata si seara e la fel de bun in opinia noastra atunci chiar e valoros... revenind la text /incertitudini mai adânci decât igrasia din biserici/ igrasia intr/o biserica e o certitudine sau nu... nu cred ca poate fi numita incertitudine doar poate in cazul in care e vorba de igrasia bisericii din noi.. /și bați în cuie ferestrele dinspre Sacré-Coeur și smulgi din piele contururi de buze și zidești propriile buze sub unghii îți rămâne doar muzica refugiu/ fragmentul asta imi place, poate si pt ca ma regasesc in el...pe mine muzica chiar m/a salvat .... nu stiu daca refugiu... textul mi se pare un strigat de revolta, o izbucnire intre manie si lacrima, sincera si e un poem ok... nu stiu de unde vine expresia fino finalis... e un poem in acelasi ton cu ombra mai fu...suportul muzical consistent insa mai acid ca substanta, mai abraziv...
Oriana -
Katya, nu igrasia este incertă ci adâncimea ei: "incertitudini mai adânci decât igrasia". Despre "fino finalis" nici eu nu am fost prea mulțumită deoarece, înainte de orice, încarcă textul. Doar "ad litteram" era suficient. Voi schimba. Mulțumesc de critică. Mie poezia mi-a salvat viața, nu glumesc. Muzica e pe locul doi la acest capitol. Doru, mă răsfeți... Am introdus în text o afirmație serioasă, elucubrațiile din biblie, tocmai ca să nu îmi iasă vorbe că vizez pe cineva anume, deși credința religioasă e una din mirările mele și nu mă pot opri să fac referințe la ea. Dar uite că mi-a ieșit pe dos. Cel puțin nu mă așteptam să nu îi placă lui Bobadil. Și vreau să fac această precizare publică: ce am scris aici este despre mine, gândurile mele, trăirile mele, rănile și refugiile mele, nu am vizat sau descris în niciun fel pe cineva de pe acest site. /O\
Aranca -
este stilul care te merită, te îmbracă în cămașa lui de țipăt. un poem deosebit prin mesaj și compoziție. aș putea spune că este elegia disco dincolo de credința ce nu pare decât refugiul igrasios al conștiinței. "nu este adevărat că ceea ce nu știi nu te poate răni tăcerea se plătește cu supoziții acerbe incertitudini mai adânci decât igrasia din biserici mai tulburi decât elucubrațiile din biblie asimilate ad litteram" are ceva dintr-un plânset pe care nu îl scrii decât pe ruinele din tine sfâșiate piatră cu piatră până la disperare. și pentru că "îți rămâne doar muzica refugiu" Tomorrow's Just Another Day, chiar dacă...