Katia mergea pe stradă. Punea piciorul drept înainte și număra. Era beznă în Novgorod. Branhiile orașului îi respirau frumusețea. Pentru că era frumoasă Katia. Și cel mai rău: era conștientă de asta. Dar și cel mai bine: peste două zile se muta. Lăsa în urmă prieteni și oameni ale căror chipuri le memorase inconștient. Lăsa în urmă un tată îngăduitor. O mamă neajutorată. Pleca. Și parcă în noaptea aceea nimic nu îi putea abate gândurile.

Localul fumega în noapte. Prin horn fumul căpăta forme de animale și păsări. Sau așa i se părea. Era demult. Pe atunci Serebro cânta Dyshi. Iar versurile o înțepau. O aduceau în pragul depresiei. Avusese un prieten. Aleksei. Dar nu vroia să îl facă nefericit. Ținuse mult la el. Sau el la ea. Nu mai știa. Și nici nu era important. Cel puțin deocamdată. Pentru că la facultate avea să îl uite. Bănuia ea asta. Cumva detașată. Ceea ce era bine.

În acea iarnă îi murise bunica din partea mamei. Încet. Cum mor animalele rănite. Se uitase la ea până când cu un horcăit s-a dus. Oare o va mai vedea vreodată? Se împiedică dar își păstră echilibrul. Pardesiul de la second-hand îi venea bine. Se simțea și în preajma ei cum plantele de pe marginea trotuarului par sălbăticite. Îi veni gândul să cumpere Heidi. Intră. Plăti. Ieși. Era miezul nopții când poemele ies ca râmele după ploaie.

De curând citise stăpân și slugă. O nuvelă rusească. Savuroasă. Și… Tolstoi e savuros! Îi spusese și lui Aleksei. Dar el era cu muzica. Bootleg-urile. Făcea treabă bună. Cel puțin așa credea ea. De fapt era superficial. Aflase mai târziu. Când ascultă un remix profesionist. Culmea! Nu își putea lua gândul de la el. Pentru că începu să îi fie frică. Drumul părea tot mai lung. Și casa tot mai rece.

Avea camera ei. Mică. Intimă. Frumoasă. Avea și un citat pe ușă lipit. Nu ciocăniți. Ies eu din când în când. Iar pe șifonier, lângă oglindă, altul. Încep să cred că ești scriitor pentru că ai condiție fizică. Deodată a tresărit. Patru indivizi loveau o persoană cu picioarele. Aceasta ghemuită și plină de sânge. Bulevardul Neva nu fusese periculos. Se opri. Și se întoarse. Formă în grabă. Poliția răspunse. Ei îi pieri glasul. Părea ziua în care s-a întâmplat totul. Iar totul era boala ploii nebune.