de cele mai multe ori Pediatria pare o hală industrială dezafectată
unde nou-născuţi în sevraj orăcăie după amfetamină
femei pămîntii de parcă le-a zămislit fumul de ceară
de parcă cineva a dat foc unei anvelope şi din sîrmă a creat aceste momîi
mă uit la ele la ţîţele lor abia mijite mă întreb dacă au lapte destul
cît să-şi sufoce pruncii
se aliniază frumos la uşa asistentului social schiaună după o pungă cu lapte praf
după o pereche de pamperşi totul nu e decît o monedă de schimb
pentru ţigări şi pahare de unică folosinţă
pruncii muşcă ţîţele abia mijite ca nişte scobai momeala pescarului
din ele curge cafea şi
fiere
aici ştii că e viaţă doar cînd ferestrele saloanelor se deschid
în loc de orbite se poartă pelinci cafenii
un fel de capitulare un fel de a spune scuteşte-mă doamne toţi sînt egali
mai fac încă unul să iau alocaţia mai bine să pierzi şi să ţi se dea totul de-a gata
vîntul usucă pelincile confesiuni smulse într-un dosar soluţionat cu a.n.
pelincile îşi iau pruncii în spate şi încep să meargă dau lumii întregi mărturie
că şeful de secţie bărbos şi peltic
poate vindeca cefaleea numai cu ramuri de mîţişor
eu sînt cîinele păzitor la care cei mici se-nchină seara
cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu
eu sunt mic tu fă-mă soldat în garda regală
eu sunt slab tu fă-mă gheaţă la mal
eu sînt cîinele păzitor despre care toţi ştiu
că-i place să dea bir cu fugiţii
pe umărul drept
*
alina îşi începe ziua între tomberonul plin de seringi
şi veceul ecologic improvizat
zîmbeşte tîmp angajatului de la cantină
în timp ce-o pătrunde trupul ei fierbe
ca o ciorbă cu perişoare pe care-o s-o liorbăie mai tîrziu
la felul doi chiftele în sos marinat
în timp ce-o pătrunde trupul ei scîrţîie
ca o carcasă de vită zvîrlită în crematoriu
e totul bine
plozii alinei cară apă de la episcopie în bidoane de cinci
din biscuiţii primiţi de pomană fac nişte capcane să prindă iepuri
din plozii alinei angajatul de la cantină face capcane să prindă ajutor social
ea zîmbeşte tîmp se lasă pătrunsă ca o copită pe care-o potcoveşti
prima oară
*
la a.t.i timpul şi-a pus stolă şi iartă cîte-un cirotic la întîmplare
bătrînii învaţă să trimită cv-uri europene lui leonard cohen
poate le va scrie într-un sfîrşit de decembrie să vadă dacă sînt bine
muribunzii îndoctrinaţi îşi fac testamentul îşi pun la gît rozarii şi
dispozitive închipuite apoi
se aruncă în aer la porţile cerului
în urma lor copiii de poliuretan se jură
că n-au ştiut că i-ar fi luat acasă pentru a nu se ajunge la asta
dar oare cine a învăţat să facă totul la timpul său
pînă la urmă e mai uşor să crezi că dumnezeu e
un începător norocos care-a vînat soarele din greşeală
l-a împăiat şi-l expune zilnic
la simpozioanele de profil
Comentarii
părere
bobadil -
Sper că totul e ok cu tine omule, poemul ăsta gave me the creeps, pe bune!
În ultima vreme ai dezvoltat scrierea asta hai să-i zic compulsiv-maladiv-obsesivă, e ok dpdv literar dar eu nu cred că te prinde 100% pentru că tu ești un spirit mai flexibil și mai luminos, tu nu ești bacovia and such. Oricum, dacă asta e decizia ta și vei scrie așa în continuare, eu tot o să te citesc (deși mai greu) în așteptarea unor vremuri cu mai multă lumină.
Ave
reușit textul și cumpătat.
Virgil -
reușit textul și cumpătat. adică fără să alunece în patetic. reușit și mai ales fără dulceața aceea pe care o mai lăsai uneori. acum e rece și lucid. unii vor manele și lumină. lasă-i să ceară. toată viața asta au făcut. au tot cerut să li se dea. aici însă nu e nici guvern și nici ngo. aici ești liber să nu le dai.
re
emiemi -
Andu, tocmai pe miza compulsiv-maladiva am vrut sa insist.
Virgil, multumesc de apreciere.
! un text fluent şi demn din
Cristina Moldoveanu -
! un text fluent şi demn din câte se pare de o peniţă pe acest site...cât de trist este atunci când arta alunecă în imoralitate. Sunt obligată să acuz acest text vinovat prin etica perfidă şi strâmbă pe care o afirmă. Este un text inuman cu note fasciste. Ştiu că arta nu are graniţe, teoretic nu este tributară unei ideologii, dar de data aceasta acest text mă obligă moral să ripostez. Sărăcia, lipsurile, murdăria lumii "de jos" nu pot fi poezie adevărată (aşa cred eu), dacă apar distorsionate, diforme şi ridiculizate fără scrupule de către cei privilegiaţi, cei care în realitate fură din bunurile şi drepturile celor mărunţi. E vorba de oameni care îşi doreau poate mult să muncească, să câştige un ban muncit şi legea le-a luat dreptul sau au fost brutal marginalizaţi. E vorba de omenescul pur şi simplu al stării de a fi mamă, care nu "schiaună" şi este obligată să cerşească pentru viaţa pruncului. Cunosc din proprie experienţă ce înseamnă să cerşeşti la asistenţi sociali sau în spitale o pereche de pamperşi, nu pentru ţigări sau pahare...aici textul atinge din nou absurdul şi grotescul lipsei de onestitate. Până şi parodierea rugăciunii pentru copii ("cîine cîinişorul meu" cu î din i din vremea de demult) trece dioncolo de limitele acceptabile ale cruzimii şi exprimă doar ideologia celui puternic asupra celui slab. Cunosc foarte bine cum omul lipsit de şanse simte chiar la vârstă adultă nevoia să murmure acea rugăciune. Rozariile nu sunt legate de "îndoctrinarea" muribunzilor, ci a torţionarilor de felurite feluri, cu felurite măşti. Nu mai adaug nimic. Goya însuşi ar fi poate îngrozit de o astfel de viziune, precum cea din acest poem.
Cristina Monica Moldoveanu
emiemi -
Am citit zimbind interpretarea ta care, din fericire pentru mine, are erori grave si esentiale de logica si semantica.
In primul rind(desi nu sunt dator sa explic, dar, la rindul meu ma vad obligat pentru a taia elanul aceastei viziuni aproape habotnice), am folosit Fortral nu ca paliativ ci ca un drog care te face sa nu mai vezi realitatea. Cititnd comentariul tau, cred ca este cel mai bun exemplu de supradoza cu opioide spirituale.
Nu stiu in ce realitate ai trait tu, dar acest text nu reprezinta o forma de arta, ci realitatea in care am trait eu timp de peste 10 ani.
Ai vazut vreodata un nou-nascut cu sifilis congenital sau dependent de droguri? Eu da. Te invit intr-o zi(de preferinta la sfirsitul saptaminii) pe holurile sectiei Pediatrie, cind e plin de femei de etnie rroma(90% dintre aceste nu au 17 ani), care stau la coada pentru pampersi sau cutii cu lapte praf. Dupa ce se aprovizioneaza se duc la magazinul din curtea spitalului si schimba produsele pentru un pahar de cafea si o tigara, in vreme ce sotii lor asteapta in taxiuri, la colt, sa se deschida cantina sociala, pentru a lua acasa prinzul in caserole. Ce realitate este distorsionata aici? Faptul ca ai avut o altfel de experienta nu-ti da dreptul sa dai verdicte si sa ma etichetezi fascist. Ti-as povesti despre noul bulibasa de la noi din oras care s-a prezentat singur la ziar sa-i facem un portret. In curtea casei vechi, copiii, complet dezbracati, se jucau in praf, in timp ce surorile mai mari ascultau muzica pe iphone. Si ca peisajul sa fie complet, bulibasa m-a dus la vila sa in constructie, cu noua turnulete(stii care e semnificatia turneletelor? Prin partile noastre inseamna numarul de copii sau de cocosei de aur. Probabil ca acum sunt si mai fascist in viziunea ta). Iar ca sa incheie apoteotic, a chemat-o si pe nevasta sa-i fac o poza in fata vilei(care avea un hol identic cu cel al primariei din oras-pentru ca bulibasa a marturisit ca asa i-a fost pofta), ambii sprijiniti de Hammerul condus de un sofer roman angajat, pentru ca bulibasa nu avea permis. Iar nevasta, intr-un acces de inteligenta s-a sucit: haoleu, nu fa poze baiatu, ca ne vede aia de la primarie si nu ne mai da ajutor social. Din ceea ce am spus pina acum, unde este marginalizarea brutala? Unde este distorsionarea fascista?
Una din erorile grave pe care le-ai comis este ca eu nu vorbesc despre omul lipsit de sansa, ci despre acea tipologie care lipseste pe altii de sanse.
Alina, cea care apare in text, are 23 de ani, doi copii facuti cu fratele si cu unchiul sau. Copiii stau si cersesc in fata Episcopiei Romanului si Bacaului, iar cind le dai ceva de mincare te injura si arunca dupa tine cu mincarea primita pomana.
Cit despre "scuteste-ma doamne" ti-as povesti citi benbeficari de ajutor social au scutiri de la medic ce dovedesc ca nu sunt apti de munca, scutiri care au si ele pun pret.
Ci despre muribunzi, dai dovada, din punctul meu de vedere de o ipocrizie cum rar mi-a fost dat sa vad. In ultimii ani, in zona noastra cazurile de cancer au explodat. Nu avem centru de ingrijiri paliative, astfel ca cei mai multi copii isi aduc parintii in pragul mortii sa-si dea sfirsitul in sectia Oncologie. Ai vazut vreodata un astfel de muribund cum framinta roziariul in timp ce este vegheat de calugarite straine?
Nici nu mai comentez celelalate aspecte, pentru ca interpretarea ta este de o ipocrizie si habotnicie cum numai fortralul spiritual o poate da. Unii il prefera pentru a mai crede in umanitate, altii cred in umanitate dar nu au nevoie de surogate sa vada si o altfel de realitate.
da
aalizeei -
Cristina realitatea e mai cruntă în comparaţie cu ce vezi tu în acest poem sau în com. autorului. mergi prea departe acuzînd aici de fascism un om care descrie o stare de fapt. doar atitudinea ta decentă -încă!- pe site te scapă de un avertisment.
nu ascund faptul că îmi place cum scrie Emilian. aici nu în totalitate nu din cauza subiectului abordat -asta am lămurit- ci pentru faptul că ici colo forţează nota- vezi mai ales-cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu. şi nu pentru că scrie cu î în loc de â şi eu scriu la fel. este alegerea noastră.
seara buna
kalipeto -
pentru cineva care nu are treaba, nici cu realitatea lui Emilian, nici cu cea a Cristinei, nu pot spune decat ca textul permite ambele interpretari - de la imagine cruda, la parodie. necazul e ca s-a trecut de la text la om. nu stiu in ce masura putem vorbi despre "ce a vrut sa spuna poetul aici?"... da' acum, ca tot e poetul aici, parca tot mai bine intreb inainte de a-i da un sut. acum, pe de alta parte, asa vad eu lucrurile, realitatea Cristinei coincide cu unele imagini din text. de aici reactia. iar eu, daca mai continui asa, o sa fac exact ce spuneam ca nu se face, adica sa ghicesc de ce a spus Cristina ce a spus. mai bine o intreb pe ea.
acu, legat de poezie. domnule poet, la ce bun sa scriem despre realitate, ca despre o fundatura din care nu mai putem iesi? n-ar fi mai sanatos sa cautam solutia?... sa zicem ca ar fi un (clishi, clishi!) semnal de alarma. pentru cine?
un alt reportaj
sebi -
eu am găsit aici poezia:
”eu sînt cîinele păzitor la care cei mici se-nchină seara
cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu”
pentru că disperarea țâșnește ca un câine flămând gata să se agațe de jugulara primului întîlnit.
în rest, cu tot aerul lui dezabuzat, textul seamănă mai mult cu un reportaj. unul cu tușe puternice, dar care nu spune mare lucru, în sensul de lucruri noi, (și aici poate devin eu puțin ”fascist”) sau înfățișate astfel încât să mă revolte, să mă facă să plâng/urlu mai mult decât a făcut-o nu știu care articol scris/citit recent despre vreo dramă oarecare, drame banale, din ce în ce mai banale...
manele și lumină
bobadil -
Virgil, dacă cumva comentariul tău de sub al meu se referă la persoana mea vreau să protestez aici deschis și vehement re. asocierea mea cu manelele, este ce urăsc mai mult pe lumea asta, dealtfel sintagma manele și lumină folosită de tine este dublu jignitoare și îngăduie-mi te rog să o iau ca pe un atac la persoană brutal la care mă simt dator să răspund cu prima ocazie, cu orice risc, ca un nesimțit adică așa cum o faci și tu aici.
Dar dacă tu îți permiți să fii nesimțit în comentarii pe site-ul ăsta, de ce oare nu ai permite și altora să fie nesimțiți la rândul lor, nu?
Poate iese ceva creativitate din nesimțire pe Hermeneia, o idee marca Virgil Titarenco, manele și lumină veniți de luați de acilea!
Raspunsuri
emiemi -
In ultimii ani am refuzat din ce in ce mai vehement sa-mi numesc textele poezii. Si nu din falsa modestie, pentru ca pot accepta, pina la un punct, ca exista un filon poetic. Pentru mine aceste texte nu sint decit niste tipografii interioare. Mi-as permite sa descriu simturile mele ca pe un fel de redactie interioara de stiri. Am incercat, inca de la inceput, sa nu caut noutatea in ceea ce scriu. Asta e treaba poetilor. Nici nu aveam cum sa scriu altfel decit in stil reportaj, pentru ca asta face parte din mine. Intr-o redactie reala, dupa atitia ani, ajungi sa fii dezumanizat, sa nu-ti mai pese de moarte, de drame, de tot ceea ce se intimpla. Totul e mecanic, stii ca trebuie sa-ti faci norma de stiri pe zi, stii ca nu trebuie sa te implici, dar, in acelasi timp, sa faci in asa fel incit sa gasesti senzationalul care vinde printul. Aceste texte sunt doar o forma paralela, un fel de exorcism, sau dupa cum spunea Johnny Cash, i hurt myself today, to see if i still feel.