Mă gândesc la acele clipe în care săruturile noastre
Se întâlneau într-o pereche de gânduri frumoase...
Iar între noi, se asternea aceea tăcere inconfundabilă.
Timpul părea suspendat in loc...
Privindu-te in ochii eram fermecat de magia clipei
Şi de tăcerea pe care o tulbura în şoaptă, doar două cuvinte...
Iar îmbrăţişările...îmbrăţişările erau pentru noi înfăţişarea sentimentelor exprimate,
Ţi-aş fi zis multe, chiar foarte multe, dar cuvintele erau prea mici
Pentru a evoca frumusetea clipei.
Îmi era teamă să nu comit un sacrilegiu împotriva iubirii...
Iar amintirile revin, pentru că acele clipe contează,
Pentru că atunci visele noastre trăiau.
Iar dorul... dorul e cel ce-mi dă mereu întâlnire cu tine, cu amintirea ta
Mă îndeamna să zic Te Iubesc...da...Te Iubesc !
Fiindcă doar adevarul şi frumuseţea sa pot tulbura tacerea,
O tacere în care a-ţi rosti crezul inimii reprezintă cel mai nobil mod
De a fi mai presus decât zeii...