Azi a fost o zi supercool pentru mine. Din mai multe motive. Că dacă era unu’ și bun nu aș fi mârâit, poate doar nu ar fi ținut toată ziulica dispozițiunea. Și să vezi fază.

Mă uit io pe volumul de poeme al Stelei Iorga,( A doua întoarcere din Nam, ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2009) și cum dau cu deștu, filă după filă, îmi zic, ia uite ce tipă kalumea, dezinvoltă, ironică, sensibilă, actuală, tre să aibă 19 ani. Știi frate, și deja visam că la vârsta aia io m-aș fi amorezat de o ființă atât de profundă. Ce mai… un deliciu. Dacă greșesc, nu e iarăși nimic, fiindcă orice femeie visează să aibă această vârstă.

Și cum mă căscam la poezii, de la una la alta și viceversa, aducându-mi aminte că mi-a plăcut când au luat-o rușii în freză de la japonezi, prin 1904-1905, (citisem azi din Djuvara), când apare un mail de la Adi, un forward al Stelei, care se încheia cu am șters-o (beton, zic), în care mi se transmitea că nu există pentru putoarea de mine (caracterizarea îmi aparține) o variantă electronică a cărții. Nasol, zic! Acum ce mă fac? (asta se întâmplă când nu citești tot deodată). Eh, îi dau vreo 19 ani și vedem ce iese.

Din fișa biografică de pe ultima pagină aflu că doamna Stela Iorga este născută în 1958 și chiar în aceeași lună cu subsemnatul (gustar). Mai menționez că acest volum este al doilea și că autoarea a colaborat cu admirabile reviste literare, printre care: “România literară”, “Dunărea de Jos”, “Antares”, “Convorbiri literare” etcaetera. Iar un ultim amănunt: versurile întrunite în acest volum sunt scrise în perioada ’96 – 2002, iar premiile literare nu lipsesc nici ele din palmaresul poetei.

Nu am să îți bat capul despre cum este structurată cartea (pentru că este), ci am să vin la tine cu doar două poeme care îmi plac dintr-un unghi emoțional artistic.

Uite:

Văd cerșetori
pretutindeni
odinioară obișnuiam să mă opresc
și să dau de pomană
acum mă uit la ei
da
ei încă există
și sunt unul de-al lor

p.80

nu pot să scriu cu mâinile murdare
nu pot să omor cu mâinile murdare
nu pot să trăiesc cu ideea că mâinile mele sunt murdare
nu suport oamenii cu mâini murdare
nu pot să îndur viața cu mâinile ei murdare
mai bine le tai
și fac compromisuri cu mâinile curate

p.72

Stela Iorga este o poetă care scrie în mai multe registre, unele ca următorul, de exemplu, m-a indus în edenica eroare cu titlul First class:

cenușiul acesta l-am mai văzut cândva
mirosul acesta l-am mai întâlnit undeva
într-o viață de câine a mea
cu nasul căruia amușinam pomul de crăciun
istoriei nu i se poate opune decât un copil
sau un picior ridicat
yeah!

p. 9

Ceea ce vreau să îți spun, și obervi că apelez la adresarea pertuică, e că nu contează dacă tenta e apolinică sau dionisiacă, conotativă sau denotativă, ermetică sau cu simplitatea gheții. Ce contează este să vezi amploarea actului cognitiv și relațional în ideile sau tehnica celui ce scrie. Să pătrunzi acolo unde ea, S. Iorga, vrea să îți transmită ceva pe bune, nu să facă o piruetă, să se dea puțin crocantă, puțin aguridă, iar apoi să trăiești cu impresia că ești mahmur și să uiți că ai căzut sub masă de la apă chioară.

Sunt multe versuri bune în această carte. Volum ce are și luminișuri dar și locuri răcoroase. Adică și căldură însă și duritate. Există mult adevăr, multă experiență substanțială.

A doua întoarcere din Nam (Vietnam, specifică o notă explicativă) rămâne un volum de poeme fermecate. Ele desenează viața autoarei cu precizia unui profesionist, aflat într-o piață din Roma, sau în atelierul său schițându-și capodoperele (la urma urmei nu aceasta contează) cu rigurozitatea celui ce știe că uitarea înseamnă și moarte. Am rămas cu o impresie plăcută, mai ales că tot azi, după faza cu rușii cocoșați de japonezi pe mare, mai citisem și de o plimbare a armatei române până în Bulgaria, unde doar ne-am arătat mușchii și aceștia au capitulat. Ei, dar astea sunt vremuri.

Închei în spiritul acestor zile cu un aforism, amar de lucid, scris de Adrian Păunescu (l-am mai postat eu pe aici): învingătorii scriu cărțile de istorie, învinșii cărțile de literatură. Și aș adăuga: cei care doar le citesc pe primele le poartă în suflet pe ultimele.