Cred că ţi-am mai spus, forţa comparaţiilor tale e dezarmantă. De aceea, eu aş opta pentru mai puţine - atunci când pui lângă un măr aproape perfect un altul la fel, încep să-şi anuleze din luciu reciproc.

Fain.

Da, Paul, iată ,,versurile începute ieri" cum spuneai în poemul precedent :)
S-a meritat să fie terminate. La prima citire liberă, abia am descifrat ultimul vers din cauza unui plâns care m-a surprins. Versurile de mare forţă şi imaginile sugestive mi-au strecurat un dor mare de tinereţe, de liceu, de vremea primelor îndrâgostiri. Nu ştiu de ce, când e vorba de amintirile din liceu, ne amintim cu drag zilele de toamnă.
La a nu mai ştiu câta citire, observ tehnica prin care sentimentul acesta copleşitor uneori, dorul, este bine dozat, discret sugerat.
Încerc să fac o legătură între titlu şi poem, caut fructele din text...la un moment dat tresar la versul ,,strivită și lipsită de rost îmi simt
tinerețea"...Oare ai fi vrut-o cu mai mult rod? Dar nu e plină ea de pere galbene? de struguri... de amintiri, de prieteni, de poezie, de El, cel care le înţelege pe toate? Smochinul nu trebuie tăiat, are atâta rod! :)
La final spun din nou ca tine: uneori plânsul de dor e ca atunci când ,,a murit cel mai drag om de pe pământ".
Pentru forţa poemului, pentru toată ideatica lui, pentru impactul asupra lectorului, mai exact asupra mea, aş vrea să evidenţiez acest poem împreună cu felicitări şi mulţumiri, Paul.

Aa! Nu am înţeles ce e cu vorbele ruseşti :) Or fi vorbe neînţelese ( atunci mai bine erau turceşti ), sau poate sunt un ,,link" către una din limbile străine învăţate în liceu, sau..sau... :)