de câte ori mi-ai spus aceleași
două-trei cuvinte?

eu râdeam și nu am fost atent
când într-o bună zi
ți-ai făcut bagajul și
l-ai garnisit cu flori de portocal

era o dimineață care nu prevestea nimic

una dintre acele întâmplări
când vorbele se dezic unele de altele
și apoi vin la întâlnirea cu tine
fără un ban în buzunar

în partea cealaltă e pustiul...

lichid hățișul se încrețea
în urma fugarei galateea,
ea zâmbea,
ea fugea
din calea obiectelor,

o sticlă de vin cu ochii negri ca moartea
singura dovadă palpabilă a intuiției noastre
cum că totul
dar absolut totul
până la urmă se rezolvă

de la sine