Bătrîne, Rostul nu-l lăsa tristeţii...
E-adevărat, sfîrşitul ţi-e aproape,
Luntraşul te va trece peste ape;
Dar încă Eşti, fii una cu isteţii

Ce nu grăbesc mormîntul să şi-l sape.
Şi Morţii înc-un ceas lumesc cereţi-ii,
V-a asculta, căci veşnici sunt pereţii
În care fiu sau fiică-o să vă-ngroape.

Dar pînă în Final e multă vreme
De Timpul socoti-vei după clipe
Şi vei dicta secundelor bareme.

Iar diavolii ce-n tine or să ţipe
Aruncă-i în Simţirile supreme
Pîn' Raiul va porni să se-nfiripe.