Biblia, Biblia!
Restu-i bâlbâiala mea…

&! Dragostea ta este mai bunã decât vinul, mirodeniile tale au un miros plãcut.
Numele tãu este ca o mireasmã vãrsatã, de aceea te iubesc fetele!
Ademenește-mã și voi alerga dupã tine!
Mã voi înveseli și mã voi bucura de tine iar de dragostea ta mai mult decât de vin.
Sunt brunã și sunt frumoasã cum sunt corturile Chedarului și covoarele lui Solomon.
Spune-mi, tu, pe care te iubește sufletul meu, unde te odihnești la amiazã?
Cãci de ce sã umblu ca o rãtãcitã dupã urmele tale?

!& Dacã nu știi, o, tu, cea mai frumoasã dintre femei, ieși pe firul sufletului meu, pe care-l voi lãsa în urmã sã te cãlãuzeascã.
Cu iapa înhãmatã la carele lui faraon, te asemãn eu pe tine, iubita mea.
Ce frumose îți sunt gleznele cu șiragurile de perle împodobite și gâtul cu lãnțișoare.
Și pe șolduri și pântece îți stã un șarpe încolãcit-descolãcindu-se în tatuajul ce se pierde în pubisul tãu jucându-se alene și alintându-i cârlionții!

&! Prea iubitul meu ești ca un mãnunchi de mir care se odihnește între sânii mei

!& Iatã ce frumoasã ești iubito, iatã ce frumoasã ești!
Ochii tãi sunt adumbriți de gene întoarse-n supliciul plãcut de a ti-i proteja iar vãlul ți-i acoperã gelos de privirea mea.
Buzele tale mãestrite sunt de un pictor care a murit de dragoste pictându-le.
Obrajii tãi - rodii.
Gâtul - turnul lui David.
Sânii tãi sunt ca doi pui de cerbi, ca gemenii unei gazele, care pasc printre crini

&! Vã implor, fiice ale Ierusalimului, pe gazele și pe cãprioarele câmpului: nu stârniți, nu treziți dragostea, pânã nu vrea ea!
Preaiubitul meu este al meu și eu sunt a lui.
La umbra lui îmi gãsesc plãcerea și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
Întãriți-mã cu turte de struguri, înviorați-mã cu mere, cãci sunt bolnavã de dragoste

!& Șoldurile tale țâșnesc din gâtul de amforã al mijlocului, coapsele tale ascund umbra de catifea ce-ți mângâie fructul în pârg al crisalidei ce așteaptã sã moarã desfãcându-se-n flutur cu aripi încã tremurând ce presimt zborul oferirii.
Pulpele tale, alungindu-se leneș, se pierd în glesnele fin strunjite.
Virginitate din crãpãturile stâncii ascunsã-n singurãtatea prãpãstiilor, aratã-mi fața și fã-mã sã-ți aud glasul!
Pânã se coboarã ziua și înflorește amurgul voi veni la tine, sora mea, mireasa mea.
Deschide-mi, sora mea, iubita mea, tu, cea curatã!

&! "Mi-am scos haina; cum sã mã îmbrac iarãși?
Mi-am spãlat picioarele: cum sã le murdãresc?".
Dar iubitul meu și-a întins mâna pe zãvor și lãuntrul mi-a fost cuprins de dor.
M-am sculat sã deschid preaiubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnã pe mânerul zãvorului…

Și-aunci Magistrul - ce-i plecat haihui
A pogorât în noi Absența lui
Și-atât de singuri, singuri doar în doi
S-aprinde cerul, cerul peste noi.