În timp ce coboram din nava extratereștrilor, cu cheia franceză sub sarafan, năclăită de sângele marțienilor, făcând „pff” pen` că-mi venea bretoana în ochelari, mă oprii brusc, ca un skeletron, clasa XX. Poză: gâtul ușor întins, perfect alb, bărbița-nainte, B.B. pe umăr, cu țeava-i lungă sclipind în soare, una bucată piele fluturând, un surâs glacial, aruncat peste umăr, către spațiul tandru unde profilul ei, de fecioară chineză, se bulucea între ramele perfect mate, săltate cu-n bobârnac fin de vârfu` degetului.
- D’Una!..
- Neo!...
Un scaiete saltă peste o scăfârlie verde, pisată. Scăfârlia rânji:
- Hy, babe!
- Bitch!.. Și B.B. lătră scurt, scuipând moartea…
Atunci mă luă de mână și- ncepurăm să plutim, cu trupurile întinse, simțind vibrația cea mai finuță, ca un dans african, urcând din buricul degetelor, trecând pe sub pachetul de mușchi de la subsuoară, pe sub structura ei frontală, betoană, până sub tălpile noastre, unde noul aparat de zbor ne împingea prin burtica cu boț a galaxiei, către Saturn, biloiul marțipan, ultimul adăpost al ciocoflenderilor.
-Avem o misiune, Neo! Dacă va fi necesar, mă voi sinucide prin omorâre, Neo! Planeta must live!
- D’Una, taci!...Văd ceva….
Într-adevăr, ceva sterp și aiurit trecu foarte aproape. Apoi dispăru, la fel de subit, ca o muscă electrică într-o gaură neagră. C-un svâcnet fin în colțu` ochiului, aruncai cheia….
După 2 ore de zbor și după regulile bunului simț universal, ne apropiam vertiginos de punctul terminus al călătoriei. D’Una mă privi cu înțeles, împinse structura de oțel înainte și mă mușcă ca o panteră. Ridicai mâna dreaptă. O sărut pe gură, pe gât. Cheia franceză, în același stil, se izbi în palma-mi experimentată. O învârtii deasupra capetelor noastre și-o strecurai la spate. Continuu să o sărut, în timp ce cu ochiul stâng studiez adversarul. Sunt mulți, mulți da` proști, procesa cerebelul, în timp ce pe micuța chineză o apucă sughițul galactic.
- Să mergem, Neo!...
- D’Una!...
- Neo!...
- D’Una!...
Atunci, o lumină verde ne spulberă în zidul care ar fi trebuit să ne protejeze de atacurile-surpriză ale figuranților verzulii. D’Una, zdrobită, își schimba automat profilul AAA în BBB, cel de avarie. Fierbând de mânie, strânsei maxilarele și, cu cheia franceză în aer, am asasiné în acea noapte saturniană șase sute de biliboi, în afară de vitele băștinașe. Spre ziuă, mi-am scos covorașul cu franjuri heliopterici și-am căzut în rotule:
- Mare Anonim, în nebuloasele voastre îmi încredințez informația și energia! Ondulé-moi, Mare Anonim!..
Atunci, auzii un fâs.
- Freeze, m.f.! Și băgai sub nările fâsului țeava micuței B.B.
- Îs o piuneză, domn` detectiv terestru! O piuneză marțiană, ce-i drept!..Vroiam un autograf de la dumneavoastră pentru șefu`. Șefuțu` meu!
- Cine-i?
- Regulus, telescoapa! Păzitorul Regulii de aur și Mare Maestru al Hunga-Bunga!
- Du-mă la el/ea….Trebuie s-o salvez de la criogenare pe D’Una, îmi trebuie bateria K., izvorul energiei infinite.
Și-n timp ce lunecam ca două furnici roșii spre centrul de comandă, gândul îmi zboară fericit spre ea, rămasă lângă zid și dându-se cu capul de el, acesta fiind programul standard de camuflare care se activează automat în caz de febră astronomică.
Ajunși la destinație, pipăi rotunjimile cheii. Era acolo: rece, tăcută, goală, concretă. Înaintai, dând piuneza la o parte c-un gest care impunea de la sine executarea.
Băgai fibra pe sub poarta stelară. El era acolo. Cu pași mari, cu mâinile la spate, calm, visător, măsura încăperea, oprindu-se după câte trei pași și bălăngănindu-și osicioarele în aer. Dădui drumul la căști:
“Când cutezanța rufelor în a mea cale
Îmi flutura tot detergentul din dotare
Plecam cu bicicleta-ntre picioare
Să cumpăr iar balsam de portocale ”
A, deci poeme subversive, de marțipan!...
“Pedepsei băcăniilor perdute
Ce m-au secat cu zambiliri finale
Le-am dat la schimb –păreau anale-
Pe trei grisini, fitzoase, calde, dar trecute!”
Fixez scăfârlia, cu priviri de gheață. În 10 secunde e o scăfârlie concret-decedată!!!
“Cuprins concret de-o groapă stearpă
Pe drumul rau stau aiurit
Și-ntr-o băltoacă moaca mi-o imit”
5
4
3
“Ucide-mă-n tăcere, măi, dragă,
Să nu trezești copiii! Eu n-am vrut
Da o grisină mă sorbea de vlagă”
zero. fulger. luat antidot. dat pe gâtul D`Unei. urcat în nava marțipanilor și tulit-o la giugiulit. pa.
*
legendă:
B.B.= Brigitte Bardot
m.f. = vezi pulp fiction
K. = Kant. Immanuel Kant
Comentarii
Sapphire -
Dorin, am râs cu lacrimi, nu mă așteptam să intri așa de adânc în pielea personajelor, dacă îmi dai voie să spun așa. Care va să zică misterul a fost dezlegat, lingura nu este o lingură, ci este o cheie, și încă nu una oarecare, ci una franceză. Moment în care, cu voia ta sau fără, mă simt proiectată abrupt în memoria îndepărtată, pe când tata visa să mă fac inginer, pentru că, deh, câte bebelușe pun mâna pe șubler la ursitori. Acea memorie dulceagă, îmbujorată, pe când mă uitam la trusa de scule cu admirație și interes, pentru că de-acolo ieșeau tot felul de chestii care, nu-i așa, făceau minuni în mâinile tatei, reparând toate alea de prin casă. Și azi așa, mâine așa, de prin toate părțile am început să aud, mai întâi ca un zvon, apoi ca o foșnire, mai apoi m-a izbit mișelește ca un uragan, pentru ca, după ce m-am trezit din lovitură, să-mi fie clar: toată lumea vorbea despre cheia franceză". În imaginația mea trăsăturile acesteia începură să prindă contur, o vedeam zveltă, ușurică, zvăpăiată și nobilă, pe măsura cutiei în care stătea. Vă dați seama? O cutie grea, metalică, doar pentru ea?! Menită să o protejeze, desigur, de țărănimea grosolană din cutia de scule. Până când într-o zi, mă trezi la ușă cu vecinul de la doi, întrebându-mă dacă nu poate împrumuta cheia franceză. Binențeles că NU poți, dacă știi ce mai întrebi, l-am repezit, și-am dat să-i închid ușa peste degete. Auzi tupeu, cum a putut măcar gândi... dar uite că avântul mi-a fost tăiat de tata, care a apărut cu o unealtă grosolană, cenușie, grea, respingătoare, în mână, și i-a înmânat-o vecinului cerându-și scuze pentru mine. Ei, uite așa a mai fost distrusă o carieră de inginer, pentru că nu am putut suporta trauma de a descoperi că ea, visul cu care mă legănasem seri de-a rândul, cheia franceză așadar, era cea mai urâtă scula din toată trusa lui tata. Revenind la text, încercând să-mi potolesc râsul și tonul: am apreciat parodia, trimiterile, susținerea poveștii cap-coadă într-un stil Neo-clasic hollywoodian (sic!), construcția din tușee grosiere a personajelor, aiureala măiastră din care constați până într-un final că n-ai nici o șansă să te trezești. Drept pentru care, la ceas de noapte pe meleagurile tale, ia de la mine și-o peniță, poate renunți la cheia franceză măcar acum și mă scutești și pe mine de banii de psiholog.
francisc -
multumesc, saphirre. si eu m am amuzat citind comul tau despre cheia franceza;)). cred ca li s a intamplat multora aceasta....revelatie. si li se va intampla si altora. asta, pana legalizam clonarea si redactam declaratia universala a roboticilor intergalactici. care deja joaca, fireste, dupa butoane, deocamdata. sper sa nu fi suparat pe nimeni cu acest text. daca da as dori sa mi se spuna. eu as citi cu placere daca cineva ar proceda intocmai. astept cu interes. si de asemeni, si alte pareri
moi -
in incursiunea mea prin textele postate pe site, am dat peste Micuta B.B. Un text care te tine cu ochii marimarimari, asa ca farfurioarele de dulceata. n-am stiut ce sa fac mai intai, sa rad, sa ma minunez, sa cumpar martipan, sa gasesc cativa ciocoflenderi cu care sa fac o incursiune prin burtica galaxiei? am sfarsit prin a rade cu "lacrimi de crocodil". felicitari. textul tau are efecte vizibile.
francisc -
multumesc, oana. eu insumi cand stau tolanit in burtica galaxiei si gadil l ombilico del mondo cu musteata mea de cowboy ma minunez de cat de mare e si tandru e cactusul pe care l tin in brate. ;))