la etajul unu stau cei care au grijă de păsări
la etajul doi stau cei care au grijă de oameni
la etajul nouă stă un bătrîn cu un doberman
cînd plouă blocurile își coboară zidurile în pămînt oamenii se descoperă
oamenii se îmbăiază auzi glasurile prin aer ca niște clăbuci
după care te întinzi dar pe care nu-i ajungi niciodată
bătrînul își plimbă dobermanul între nouă și doișpe
el crede că își cumpără penitența
cei care au grijă de păsări ajung întotdeauna primii în rai
își leagă de fluierul picioarelor cîte patru perechi de porumbei
îi vezi prin aer ca niște clăbuci pe care nu-i ajungi niciodată
cei care au grijă de oameni merg întotdeauna în iad
cară în fiecare zi de la magazinul de jos pungi cu pîine și ouă
cînd ajung unde trebuie să ajungă foamea dispare
intestinele se transformă în undițe auzi pe cîte unul
bă eu am prins o știucă
eu un biban
eu o zi cu solzi prea tăioși din care nu poți face
o ciorbă ca lumea
cerul se întinde peste lume ca sacul de plastic peste cadavru
oamenii se întind peste oameni ca sacul de plastic peste cadavru
într-un final cineva o să vină
poate mama sau poate crescătorii de păsări
o să se uite la mîna mea căutînd un semn distinctiv
la inima mea hipertensivă
o să ofteze puțin poate chiar o să plîngă
o să facă o glumă cu laborantul apoi o să spună
da e al meu și-am venit să-l iau acasă
Comentarii
Oriana -
Emilian, strofa finală este cheia ansamblului și de aceea cred că ai elemente ce nu converg liber spre ea, revezi strofa a patra. Ai un typo în versul 6. Repetiția "ca sacul de plastic peste cadavru" ar fi putut fi rafinată un pic și aparent evitată.
emiemi -
Luminita, multumesc mult. Pentru mine cheiai e partea de mijloc, cea cu crescatorii de pasari si crescatorii de oameni. Pentru prima data am incercat sa nu fiu eu in centrul atentiei. Acolo in ultima strofa repetitia stiu ca nu suna bine, dar am incercat sugerarea unei obsesii, iar strofa a patra e exclusiv simbolistica. E posibil sa ai dreptate, pentru moment nu pot sa-mi dau seama. Poate ar trebui sa termin strofa la undite, o sa ma mai gindesc.
bobadil -
Marturisesc ca sunt si eu unul dintre cititorii fideli ai poemelor lui Emilian de aici sau de pe agonia, whatever, pentruca Emilian posteaza cu religiozitate si ici si colo. Si iata ca in fine asteptarea imi este rasplatita ! gasesc un poem (sigur ca l-am gasit intai pe agonia, dar acolo nu am comentat pentruca, asa cum bine spune Emilian cel atat de bine informat, am plagiat si injurat acolo si am nivel -20, adica mai rau de atat nu se poate) care nu e previzibil ca o soacra, asa cum sunt ultimile nenumaratele poeme pe care le-am citit sub semnatura sa. Poemul acesta chiar traieste, e drept, el se naste in urma unei dificile cezariene pe lobul frontal inmuiat cu alcool a lui Emilian dar traieste! Si de ce spun asta? Pentruca in acest poem Emilian reuseste sa observe cu mintea limpede o lume care exista in jurul sau, reala, cuvintele iata, au trasaturi clare de caracter, exprimarea e directa, clara, lipsesc aproape cu desavarsire (cu exceptia finalului) patetismul ieftin si metaforizarea excesiva din restul majoritatii textelor . Aici Emilian ia cateva (trei parca) imagini si le expune fermecator de natural, jovial aproape. Poemul e ca o disectie senina pe viu, curge putin sange dar nimeni nu plange, nimeni nu pozeaza in victima noaptea prin gara de nord, nimeni nu da telefoane aiurea. De aceea il apreciez cu o penita de plagiator. Andu
bobadil -
Penita, scuze.
emiemi -
Bobadil, nu ti-am dat telefon aiurea, nu am facut nimic. Personal, imi vine sa rid. Te-am intrebat in miezul zilei, pt ca eram in Bucuresti, daca vrei sa ne intilnim. Din pacate, am facut o mare greseala. Ai jignit enorm si continui sa jignesti fara sa ai habar. Probabil lipsa ta de talent te face sa faci spume la gura si sa te apuci sa spui bancuri. Probabil lipsa ta de talent te face sa cumperi talentul cu niste euro pe care ii oferi la diferite concursuri. Personal, ca autor si ca om nu mai am niciun argument in favoare ta, pentru ca, in momentul in care Virgil a propus revenirea ta, am fost primul care m-am declarat de acord. Asta este, Bobadile, sa te compromiti mai mult decit atit nu cred ca ai reusit.
Dihania -
genial. ma duce cu gîndul la unul din preferatii mei, daniil harms. din chestii banale construiesti imagini foarte originale. umorul negru tot la harms ma duce cu gîndul. iar in spatele cuvintelor, un adevar crud. frumos
Dihania -
iar repetitia din ultima strofa e unul din plusurile textului, indiferent de ce povețe primesti cerul se întinde peste lume ca sacul de plastic peste cadavru oamenii se întind peste oameni ca sacul de plastic peste cadavru