căpățâni de porc în automobile de lux

imaginea utilizatorului citadinul
pamflet

căpățâni de porc în automobile de lux râturi băloase prostime
la televizor sunt transmise în flux spargeri violuri și crime
biserici pitice cu popi burduhoși rugi către Dumnezeu întreitul
ochi exoftalmici ochi urduroși îți împlântă în spate cuțitul
inimi murdare noroi absolut minciuni lingușeli otrăvite
palate de marmură colibe de lut nuntași în vagoane de vite
spitale de ftizici copii părăsiți podele muiate de scârnă
hoteluri de lux cerșetori travestiți gimnaste căzând de pe bârnă
în lumi virtuale imberbii fac sex cu sperma curgând prin computer
lumina din pixeli îl lasă perplex pe cel ce visează un uter
starlete de-o clipă se roagă-nfocat cerând lui Iisus nemurire
un bos cu chelie ar lua de bărbat cu mare și sfântă iubire
mai-marii țin cârma cu degete lungi și șmecherii-n frac își iau potul
un clinchet de aur răsună în pungi se vinde se cumpără totul
și cârciumi de țară și drumuri de glod bețivi stând în ploaia lălâie
butoaie de țuică botezuri norod moaște de sfinți și tămâie
cârnați cu fasole sarmale și mici cazane de ciorbă piftie
femei planturoase cu pielea șorici cu sosul curgând pe bărbie
în trenuri murdare în gări care put pe jos dorm cu gura deschisă
pe băncile rupte se joacă barbut miroase a ceapă și clisă
e totul ciudat și îmi vine să strig vin zoaiele valuri la ușă
se face târziu și se face mai frig și jarul s-a stins sub cenușă.

Comentarii

pamflet, pamflet, da tot nu îmi pare un text bun: e prea prozaic iar versurile se succed ca o elucubrație. Am să te mai citesc în general, și am să revin și asupra pamfletului; este probabil ca prima mea impresie sa fi fost una gresită. numai bine

eu zic ca textul nu e chiar prost, ba e chiar interesant, doar ca pe alocuri devine prea patimas sau prea tehnic

si totusi e un pamflet (in versuri) si inca unul foarte bun, poate chiar o diatriba, ce reuseste sa reproiecteze ca intr-un cinematograf in aer liber, totul despre noi, despre metehnele si defectele noastre, pastrind atitudinea filosofica arhicunoscuta. si unde sint urechile mari de elefant ale zidurilor? cine aude cu adevarat? contemporan noua, insa doar atit, autorul suporta invariabil degringolada mizeriei umane. si iata-l: "în trenuri murdare în gări care put pe jos dorm cu gura deschisă pe băncile rupte se joacă barbut miroase a ceapă și clisă e totul ciudat și îmi vine să strig vin zoaiele valuri la ușă se face târziu și se face mai frig și jarul s-a stins sub cenușă." un poem pe care il consider un regal. multumesc Mircea Florin Sandru.