Cu o seară înainte ca el să...au făcut dragoste. În toate felurile. În toate chipurile...Până la poziţia misionarului când s-au regăsit pe valurile extazului. Durerea insuportabilă ce-l chinuia demult, dispăruse. Privirea ei, prin ploapele închise, simţea cum îl devoră .... Nu mai erau unul şi altul...se regăsiseră... o auzea fără ca ea să vorbească: eu sunt marea, tu eşti sarea...dizolvă-te-n mine.... şi atunci întunericul a explodat...cerul s-a aprins peste ei acoperindu-i cu o mantie imensă, ocrotitoare, plină de iubire... a început apoi să ningă cu fulgi pufoşi de timp străluminat iar spaţiul s-a despletit curgând de jur-împrejur...
*
Devreme, când a întins, între somn şi trezire, mâna să-l mângâie, a găsit, în culcuşul ce păstra urma lui, doar o foaie de hârtie şi dimineaţa mohorâtă i s-a scurs printre degete, odată cu foaia mototolită, dispărând...
*
El frica şi frigul... uşa aia închisă... „va veni cineva dacă strig?”...
*
În noaptea următoare ea a visat. Luase un taxi... pietrele kilometrice defilau fosforescent...apoi s-a trezit într-un tramvai ce străbătea o periferie necunoscută. Oameni somnambuli, treziţi aiurea, se îndreptau... Încotro? Cum a ajuns apoi în acea bibliotecă fără sfârşit? Se plimba, rătăcind… Se scurgea, se cernea irizat o lumină blândă. Printre vrafuri de cărţi aşezate într-o ordine neştiută decât de bibliotecarul ce dispăruse, s-a îndreptat, din întâmplare, spre o nişe plină de hărţi. A luat una. A fost imediat, prinsă, aglutinată în ea. Urmând nişte săgeţi ce sclipeau amăgitor, a dat peste o cărticică, format A5, ferfeniţă. A deschis-o. O singură pagină mai rămăsese întreagă. A rupt-o. Când s-a trezit era cu ea în mâna:
„Eu am plecat Prinţesă în spaţiul neştiut
Ce îşi găseşte locul – adânc – între cuvinte
Precum singurătate unui poem pierdut
Prin înţelesuri clare dispare şi ne minte
Şi-n biblioteci fantaste – când îngerii prin cărţi
Topologia morţii o vor întinde - vastă
Tot rătăcind prin scrisul unor anume hărţi
Simţi-vei cum poemul se-ascunde şi te-adastă”
*
Auzise doar atât: „Gata! Să-l coasem. Nu se mai poate face nimic. A venit prea târziu”... Brancardierii l-au dus, zduncinând căruciorul, la morgă...
Comentarii
Mi-a placut acest text,
Snowdon King -
Mi-a placut acest text, imbibat de eros si lirism. Frumoasa si poezia de la final, in dulcele stil clasic. Cumva, citind acestea, mi-am adus aminte de proza si poezia regretatului Valeriu Cusner, din romanul Timpul Zero. Este de gasit si pe Internet, via Google. Sunt doar cateva mici greseli de typo care se pot corecta cu usurinta.
textul „Devreme, câd a întis,
Virgil -
textul „Devreme, câd a întis, între somn şi trezire, mâna să-l mângâie, a găsit, în culcuşul ce păstra urma lui, doar o foaie de hârtiea şi dimineaţa mohorâtă i s-a scurs printre degete, odată cu foaia mototolită dispărând...” are cel puțin două erori de tipărire. te rog să editezi întregul text.
„într-u tramvai ”, „Oameni somnabuli”,„neşţiută”, etc
Ionut, asa cum am mai scris,
Sixtus -
Ionut, asa cum am mai scris, cand am scris ce am scris, nu eram enervat deloc. A fost o polemica derbedeiasca, imi cer scuze, la adresa infatuarii de care dai dovada in calitate de "consacrat". Se pot da oricand sfaturi oricui dar tonul face muzica. Faptul ca ai remarcat textul de fata nici nu ma bucura si nici nu ma intriteaza. Pentru ca, la varsta mea frageda, singurul lucru care ma intereseaza est este ca om sa pot comunica si altora experientele (bune, rele) pe care le-am avut si inca le am la peste 70 de ani. Ceea conteaz este ca textele mele sa fie citite de cati mai multi ceea ce inseamna ca reusesc sa "transmit" cate ceva. Iar cand nu prea isi gasesc cititori le sterg considerandu-le rebuturi. Sau le reiau in variante. Pentru ca ai citit acest text, iti multumesc.
Virgil, cer clementa. Nu sunt in tara si calculatorul pe care lucrez nu are rom-speller. Voi relua textul si voi face tot posibilul sa-l corectez. Dar, sa fiu sincer, nici privirea nu prea ma ajuta.
Draga domnule Manolescu, nu
Snowdon King -
Draga domnule Manolescu, nu trebuia sa va cereti scuze, este si vina mea ca nu am reusit de prima oara sa gasesc o modalitate de a comunica mai degajat. Si mai stiu un lucru. Infatuarea, orgoliul acela literar, este un blestem pe care il purtam cu totii pana la moarte. Dar mai exista si calitatea umana si intelepciunea acumulata cu timpul care pot masca dorintele noastre de a ramane in atentia posteritatii. Sanatate.
prea multe puncte de
aalizeei -
prea multe puncte de suspensie. ele nu se justifică nici măcar din perspectiva unui cititor (pentru că asta e miza lor, nu? o invitație/o cooperare cu el)inteligent și cu o imaginație bogată.
Acu' le vad si eu. O sa vad
Sixtus -
Acu' le vad si eu. O sa vad ce fac cu unele dintre ele