Sufletul meu în fața ta e un copac mic,
E un bonsai pe care îl poti aprinde cu bricheta
Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarț
Să se vadă până departe. Atât mai am din tot ce am fost
Acest arbore strivit într-o cutie. Nu îl părăsi, nu îl uita
Odinioară îl țineai pe fereastră, și el îți lumina nopțile friguroase
Avea ochi mici, fosforescenți, care te priveau în tăcere.
Bonsai, bonsai, sufletul meu te caută și acum în cumplita depărtare
Cu micul far te caută pe țărmul mării sau pe poteca de munte
Unde ești? unde ești? Eram arborele tău și îți țineam de cald
Îți povesteam amintiri din Țara-Soarelui-Răsare,
Îți scriam pe boabe de orez povestea mikadoului
Care-și lăsa bonsaiul fetelor lui, zestre pentru trei sute de ani.
Sunt bonsaiul tău; nu îl arunca, nu îl uita pe fereastra părăsită,
El e atât de mic și orice adiere de vânt îl pune în pericol
Mai bine lasă-l moștenire fetei tale
Sau pur și simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ți rămână din mine. Apoi unge-te cu cenușa lui, amestecată cu lacrimi
Bonsai, bonsai, sufletul meu plânge după tine.