Anotimp al nebuniei
Ce dezmățul îl invoci,
Iarba naște altă iarbă
Mugurii sparg în boboci.
Printre boabele de rouă,
Ce sclipesc în jarul zilei
Reînvie amăgirea
Ca sărutul unui mâine.
Sufletul cere clemență,
Trupul se intinde arc,
Si săgeata nebuniei
Se aruncă peste veac.
Suntem oameni. Animale
Ce pândesc cu rațiune,
Bolta zilelor de mâine
Focul dragostei nebune.
Suntem lebede pe marea
Omenescului destin,
Suntem ură și iubire,
Suntem lacrimi si venin.
Suntem aspri ca pământul
Răsturnat în brazde noi,
Răspândind în zări sămânța
Amintirilor din noi.
Inverzim ca primăvara.
Lacrimi spală de noroi,
Petrecuți suntem de jarul
Amăgirilor din noi.