Când nu are sfinți la-ndemână Dumnezeu lucrează prin cioburi:
le culege din țărână, privește-ndelung noroiul amestecat cu iarbă,
îl dă ușor la o parte, îl curăță cu mâinile umezite de liniște
până ce-apare o sclipire în care-și oglindește chipul.
Apoi printr-o sigură mișcare accelerată în mii de ființe și lucruri
o răsfrânge. Spre seară se-apropie cu ochii tăi în palme,
în timp ce falsezi delicat la fereastră, o glastră atinge în treacăt
un fald de mânecă, se sparge și florile-adorm pe pervaz.
Cuvintele saltă pe clape, viața pare o frunză pe care vântul
ți-a prins-o în părul atins de zăpadă, iar drumul, o limbă
ce se pierde-n gâtlejul misterului. Când nu are sfinți la-ndemână,
Dumnezeu aprinde din frunze uscate un foc în jurul căruia
toate ființele vin să-și încălzească mâinile tremurânde.
Comentarii
stefan doru dancus -
Superb. Textul imi aduce aminte de serile mele petrecute pe muntele Cozia. Si eu am scris in acest registru atat de rar folosit de scriitorii momentului. Poate ar fi bine sa construiesti un volum pe aceasta linie. Sunt curios. Toata scriitorimea se da in vant dupa neologisme si tehnici abstracte de scriere. Faptul ca descopar uneori (rareori) si texte de acest fel ma entuziasmeaza. Voi urmari ce publici in continuare. Sa ai pace, Dancus
Aranca -
imi aminteste despre o poveste a cioburilor din viata mea: cum ingropam fiecare pui de vrabie lipsita de viata gasita, jalea ce ne cuprindea copii fiind, dupa faptura lui Dumnezeu. deosebit poemul din care subliniez modul de interpretare al Creatiei si Creatorului: "Când nu are sfinți la-ndemână Dumnezeu lucrează prin cioburi: le culege din țărână, privește-ndelung noroiul amestecat cu iarbă, îl dă ușor la o parte, îl curăță cu mâinile umezite de liniște până ce-apare o sclipire în care-și oglindește chipul." "Când nu are sfinți la-ndemână, Dumnezeu aprinde din frunze uscate un foc în jurul căruia toate ființele vin să-și încălzească mâinile tremurânde."
anna -
un poem curat ca o lacrima, Dumnezeu oglindit in chipul nostru... reusita combinatia de trecere dintr-o imagine simbolica in alta: „Cuvintele saltă pe clape, viața pare o frunză pe care vântul ți-a prins-o în părul atins de zăpadă, iar drumul, o limbă ce se pierde-n gâtlejul misterului” daca Dumnezeu este in creatie, noi suntem o parte din El, de aici ne vine uneori stralucirea ... cunosc acest poem, l-am citit iar cu aceeasi emotie, cuvintele tale se spun cu usurinta celui care cunoaste regulile poetice, acum as vrea insa sa le alatur un semn al recunoasterii mele! jur ca nu am venit pe urmele tale Aranca:)
anna -
am uitat semnul acesta, scuze!
teotim -
Vă mulțumesc pentru cuvintele generoase, mă bucur să vă aflu veghind aceste versuri.