ea era femeia de la colț
cea care ne vindea băutura cu tot cu sticlă
în ideea că vreodată vom deveni transparenți.
nu mai aveam ucenici, îmi era lesne să beau
tot ce se putea produce. stam spânzurat
lângă femeia din colț, reclamă perfectă pentru
sinucidere, pentru sticlele de alcool și
facturi neplătite. ucenici nu mai aveam,
povestea rămăsese fără final.
să-mi dai banii! se țipa la cadavru.
să nu te mai prindem pe-aici! blestemau popii.
este un copac public! se răsteau gardienii.
n-ai buletin de identitate și acte
de proveniență! se oțărau polițiștii.
eu ce scriu în certificatul de deces? se dădea
de ceasul morții un medic legist.
ea, femeia din colț
a fost singura care mi-a acceptat
drăgălașa atârnare și toată viața nu
mi-a cerut garanție
pe sticlele nereturnate la timp.

numai de iubire nu-mi vorbi
numai de înmatricularea asta vitală
nu-mi aduce aminte!
sub crucea unde ne-am împreunat
era iarbă și sub ea marmură. ne-am
iubit pe o rezervă de stat de marmură
ne-am tăvălit amândoi pe argila din vale
care proteja un depozit de țiței. miroseam a petrol
puteam lua foc de-atâta iubire.
de ce ai puncte negre pe piele? cărbunele, iubito.
a intrat în pori ca la el acasă, s-a depus
în straturi, fiecare construcție de acest fel
e o pagodă a valorii numismatice
la care am ajuns.
îmbracă-te, suntem căutați. milițianul anului
1989 din Ieud își face datoria.
e bătrân și burtos urcă tot mai greu până
la crucea asta. dacă nu te îmbraci mai repede
vom fi infractori. ne va duce la postul
comunal de miliție și va spune că
am sabotat rezervele secrete
ale statului. vrei tu să fim infractori?
“vrei tu să rămânem flămânzi”? am auzit
deodată și m-am rotit stânjenit
în stânga și-n dreapta
nimeni nu era nici la nord nici la sud.
vedeam chipiul unui om gras și
amândoi o luam la fugă spre pădure.