pe pragul frunții mele caut
o memorie cu coridoare
nesfârșite
prin gândul tău tăios alerg la pas
cu umbra mea,
ea își caută ziua și soarele
de la cinci după-amiaza
ce de lucruri ciudate...
să cazi
să te întorci
să te visezi
visat cum mori cu alții visați
de-o altă moarte,
dar mie acum mi-ajunge
această noapte
când mi se-arată, o Doamne, cum
îmi făceam atâtea planuri pentru venirea verii
în orașul acela cu două gropițe în obraji
din care vrăbiile își ciuguleau lumina
octombrie e veșnic pe aici îmi spunea
bătrânul pescar,
ori altcuiva i-a zis sau
nimeni nu mi-a spus și îmi închipui eu
vorbind așa de unul singur ca vântul
ajungând mereu în aceeași cameră
(oglinzile nu m-au recunoscut?)
plutind peste case
care se tot scufundă
sub ploile plecate din ochii tăi
pe care până și cerul
cu lumina
le confundă
Comentarii
yester -
...apex inascensus, Andule:)!
bobadil -
Daca zici tu Paule... :-) Multzam.
yester -
...aici "inascensus" are un rol de încurajare și în același timp de admirație pentru un salt enorm cu parapanta. dar să rămânem români în românia(care e a tuturor, de aia o scriu cu litere mici, e pentru mine substantiv "comun"). mă bucur că ai tresărit Andule, e semn bun:) atent, paul
rafael -
Textul tau imi aminteste de un artist care desena in nisip. Forme care trec unele in altele cu naturaletea unor vise, lipsa aparenta a unei ordini, senzatia de lasare in vrie, toate acestea axate pe motivul vietii ca vis. Dar daca ne gandim ca apexul avea alt inteles pentru vechii persi atunci putem intelege poezia si ca privire a unui ochi lucid asupra propriei fiintari, de cautare a elementului neschimbat, pelegrin intr-o lume a formelor perisabile.
bobadil -
Rafael, marturisesc ca intr-un anume fel m-a "incitat" fractalul tau si m-am gandit ca totusi poemul acela nu e o ghicitoare :-), referindu-se la naturaletea unor forme, intamplari sau poate chiar personaje in carne si oase si totodata la imperfectiunea nesfarsita a acestora (caracteristica a fractalului, nu?) si de aceea acum nu sunt deloc surprins ca ai gasit aici formele desenate in nisip de un visator, perisabilitatea a tot ceea ce este etern atunci cand se reflecta in apele existentei noastre. Cat despre apex, numai de bine ! :-) Nu stiu ce semnificatie dadeau persii acestuia (poate ma luminezi tu) dar eu m-am gandit la acel punct catre care se indreapta sistemul nostru solar cu cca 20km/s parca. Banal si previzibil ca intreaga mea existenta. Multumesc de citire si semn, Andu