pe masă au rămas câteva discuri de pâine
și două petale de crizantemă căzute din ochiul lui shiva
dacă le-aș pune pe gramofonul bunicii
ți-ar ademeni glasul pe geam
iar vocalele tale prelungi i-ar șterge praful lăsat de umbre

o să caut prin pod paleta veche și culorile
ca să înmoi cu ulei pe o pânză ostiile nărăvașe ale toamnei
ne vom ține de mână pășind prin mireasma lor
ca niște matadori ce le înfig curcubeul în greabăn

în cana de lemn o să pui lingurele
în vârful lor cercurile de grâu ca niște aureole de sfinți
vor arde la rădăcina speranței

între noi se ridică un abur complice și proaspăt de cafea citadină
boabele ei sunt pârjolite de arșita betonului
snopul de linguri bate darabana în ulceaua de lut din bucătărie
dincolo de fereastră orașul își întinde oasele adulmecând răsăritul
în ceașca asta tu ai putea fi clavicula umărului meu stâng
lumea este un zaț într-o ceașcă mai mare în care uneori tu apari
aidoma unei dâre albe care se întinde
scară invizibilă pe meterezele-i de porțelan

trasăm împreună o linie care desparte prezentul
între vara cu piept de fată mare
cu o vioară în spate ca o tolbă plină de săgeți verzi
și ziua aceasta ce-și scoate floarea-soarelui la mezat
am putea să o răscumpărăm
apoi țintuind-o în colbul lunii
să o frângem ca pe o franzelă cu patru armăsari
răstignind frumusețea ce ar sătura gurile flămânde ale roților

te simt deasupra mea învârtind osiile unei constelații
sunt un trup incomplet fără tine draga mea!
să ne ascundem sub fân într-o căruță ce râvnește asfaltul citadelei!
iar petalele de crizantemă ascunse în sân
de privirile funcționarilor grăbiți
la întâlnirea cu prima chenzină
vor șterge suav ultimul vinil
al patefonului din memoria mansardelor