la răspântia aceea nu voi mai fi
nici pe stâlpul porții sculptate nu vei mai găsi semnele mele
pe câmpul verde toate cărările s-au șters
s-au dus către alte zări carbonizate de soare
nici pe străzile orașului atomic umbra mea nu mai aleargă
nici sub bolțile bisericii luterane nu mai aștept
când bătrânul organist trimite spre vitralii valuri de muzică
am dispărut în lumea mea interioară
în coridorul subteran unde doar tu ca o stea mică luminai
nu mai aud ploaia nu mai aud vântul șuierând pe acoperișul de tablă
am trecut în grădina de dincolo
și orașul a rămas în urmă ca un cîine gigantic
cu ochii cât două farfurii ca două telescoape spațiale
urlând din gâtlejul lui de piatră din gura lui de piatră
urmărind sateliții urmărind clipurile publicitare.
eu nu mai sunt acolo în ciberspațiul fosforescent,
pe terasa de la mc donald’s lângă sticlele de coca cola
în uriașele discoteci unde urlă un d.j. tâmp
nu mai sunt în stația de metrou ca să te aștept
când smogul îți învăluie pulpele.
nu mai sunt la mitingurile de protest în fața guvernului
unde în portavoce urlă foamea
nu mai sunt pe peronul gării printre aurolaci și femei bețive
nu mai sunt pe strada mică de periferie
când magnolia înflorește
am trecut în grădina luminată
unde totul vine din adânc unde liniștea
ca o orhidee se deschide
vino și tu cât mai ai timp vor trage podul
și nu-ți vei mai aduce aminte de mine.
Comentarii
Aranca -
in poemele lui Mircea Florin Sandru regasesc intotdeauna proiectia dureroasa a sufletului citadin grefat pe coordonatele unei lumi agresive, vernaculare. poemele sint mai mult decit o evadare din anodin: un protest cronicizat, un cancer al disperarii. mai regasim oare linistea inflorita in noi? "vino și tu cât mai ai timp vor trage podul și nu-ți vei mai aduce aminte de mine." deosebit. vom veni.
citadinul -
Marina Nicolaev, Crochiul dumneavoastră surprinde, ca de fiecare dată, esența poemului. Sunteți formidabilă! Aproape că mă simt descoperit, vulnerabil în fața unei intuiții atât de fără greș.V-am spus cândva că ar merita să exersați acest spirit critic pe spații mai ample. Merită. Vă mulțumesc pentru că m-ați citit și pentru "peniță".
lucian -
podul: simbolul trecerii dar și al despărțirii; simbolul împâcării dar și al solitudinii. acest cuvânt îmi pare a fi esența întregului poem. celelalte versuri nu fac decât să se construiască pe sine spre a umple această idee.
citadinul -
Domnule Mircea Nincu, Comentariul dumneavoastră este extrem de pertinent pentru că intuiește exect ceea ce am vrut să sugerez în acest poem. Vă mulțumesc din suflet pentru că m-ați cititit și, de asemenea, pentru peniță.