îmi spânzur carnea de stele
culoarea lor verzuie îmi aminteşte
de apa în care îmi spălai cămăşile

este hămesit întunericul şi ar vrea
să îţi simtă între degete firul de iarbă din sân
să se pogoare asupra pupilelor
întoarse către hieroglifa ce arde în mine

carnea mea sfâşiată de stele
tânjeşte acum la o peşteră în care
să intri maiestos şi să mă venerezi
vestală atoatevăzătoare
pe umărul stâng purtându-mi stigmatul

plămânii sunt lilieci albaştri
traheea un graal de cristal
unde vei găsi un inel în formă de pară
ca un măr siluit

intră în labirint îmbrăţişează-mi pleura
şi apără-mi coastele de fildeşul elefanţilor
ce trec prin mine
în drumul lor spre cimitir