el râde. îmi povestește despre cele nouă milioane de biciclete în Beijing
unii dintre voi știu deja
cît de relativă e chestia asta

- N-am fost niciodată în Beijing.
- Oare se pot număra bicicletele astea? Îți dai seama... atâtea biciclete nepăzite...
- Nouă milioane... Baby, tu vrei să-mi spui ceva?

mă tot întreabă despre bicicliști și cum se pot asigura contra furtului
eu am în minte roțile lipsă din Barcelona
legate cu lanțuri

- Aaa, nu, doar încercam să-mi imaginez. Auzi, tu știi că noi doi o să fugim împreună, nu-i așa?
- Aham. Dar nu în Beijing. În Barcelona bicicletele sunt legate cu tot felul de sisteme sofisticate, și-atunci și hoții s-au adaptat: se fură roata din față, ghidonul, pedalele, în fine, tot ce nu este legat cu lanț și se poate detașa.

îi spun dragul meu
data viitoare hai să-nchiriem un tandem în Amsterdam

- Ce au în comun bicicletele și cireșii?
- Nu știu. Faptul că înfloresc?
- De fapt, spuneai tu că-ți place Amsterdam-ul.
- Da, au și acolo o mulțime de biciclete.
- Și canale. Poate mergem cu bicicletele pe apă.

ne vom urmări pe canale tu vei trage de ghidon spre red light district
mă vei întreba ce procent îmi place mai mult
și dacă nu-mi este teamă de sare
să fugim mi-ai spune

- M-am întrebat, după primul șoc... să fie un turn babel de care sunt atrasă? Sau simpla senzație de libertate. Da, categoric Amsterdam, iubitule. E un loc bun să te pierzi, fără a te pierde.
- Ne cumpărăm biciclete?
- O să închiriem una.
- Una singură? Una singură. Auzi, dar dacă eu vreau să merg într-o parte și tu în alta? Să știi că-ți iau ghidonul!

ai fi un fel de înger în ultimul oraș blestemat

Cui îi e teamă de cădere? Eu alunec cu trenul, alături de Alice. În gară, mă așteaptă el și o lună ronțăită deja pe margini.
Sunt trenuri care nu te duc nicăieri, atâta timp cât nu te-ai decis cu adevărat să pleci. Uite, mă pregătesc să mă urc, și cu nici un chip nu mă pot convinge că în partea cealaltă mă așteaptă ceva nemaivăzut, nemaiauzit, nemaivisat. Dacă iau la un loc toate teoriile tot la asta ajung: sunt în același timp șoricel, labirint și observator. Tot eu mă prefac de fiecare dată că nu știu nimic, tot eu sunt cea ținând în mână caietul plin de notițe: cea mai probabilă desfășurare a evenimentelor de tipul x în condițiile de tip y. Ca labirint nu aș putea spune cum mă simt, ar fi prea complicat...
Dacă te uiți în urmă, says Alice, te-ai putea preface în sare. Eu nu mă țin de nimeni, poate cad mai încet: din cauza amintirilor și a caietului de care spuneam mai devreme.

dar eu aș opri la Bloemenmarkt
în aprilie
am sprijini bicicleta de apă

- Și, cum spuneai, aș putea să te iau oricând în brațe și să te sărut și nimeni nu s-ar uita la noi? E un loc bun e un loc bun să iubești.
- Poate am închiria și-o căsuță din acelea plutitoare. Dar fără flori la ferestre!
- Fără, iubito. Cine ar avea timp să se uite pe fereastră?
- Am merge în piața suspendată. Acolo toate florile ar fi ale mele.
- Ce facem cu bicicleta?
- N-ai uitat de ea? Unde vrei să mergem?
- Ce faci cu libertatea?
- Am uitat-o în tren. Nu ți-e teamă că ne vom pierde?
- Nu, ai sosit cu cel mai bun tren, la cea mai bună oră, în cea mai potrivită dintre lumi.
Și caietul. Și labirintul. Tot în vagon. Ce spui de asta, Alice? Alice se îndepărtează râzând, pe peronul întunecat, la brațul cuiva. Nu pot distinge despre cine e vorba. Omul acesta lucește tăcut.

și-am număra porumbei pentru încă o iubire
statistic vorbind ce șanse am fi avut
cerșind dincolo de mâna întinsă a Domnului

Bucureștiul plouă mărunt peste primii cireși înfloriți. Astăzi mi-am luat bilet. De avion. După ultimele numărători, în Beijing, doi oameni se plimbă cu o bicicletă fără roți. Ultima dată se îndreptau spre ocean. Detalii.

Final la alegere:
pentru cei care mai visează
Sau
pentru ceilalți
Nu trișați.