Un șarpe subțire, verde-albăstrui, mi se strecoară printre degete. Set de inele în mișcare. Îmi apropii mâna stângă de apă, buricele degetelor se subțiază, se lungesc până spre pietrele de pe fund, dispărând odată cu retragerea valului. Biciușca subțire s-a colorat în roșu; urcă acum cu rapiditate pe antebraț, zornăind mut. Pentru un moment numai, chiar înainte ca luna să pornească în descreștere, bijuteria mea vie e apă, rece, tăioasă, pe degete, și brățară încolăcită, fierbinte, spre umăr. Limba jivinei, despicată în treizeci de linii ca firul de păr, din aur verzui, susură undeva înspre bucla nevăzută a orizontului. Pe nisip apar tăieturi adânci, urme cu rădăcini, copaci duși de mare.

Ne adăpostim în metalul greu, arzând la contactul cu sarea, mișcarea se oprește în oglindă, mă privesc privindu-ne, șarpele și-a înghițit vaierul. Una câte una, brățările alunecă înspre apă, se răsucesc prăbușindu-se greu, inelele se învârtesc dure și moarte până când lăcașul lor se adâncește. Purtând marea în vintre, înghețată înlăuntrul aramei, fascinanta reptilă apărută la căderea serii zace acum lângă pietre. Val după val, culorile se risipesc, îngropându-se. Suntem doi pe malul acesta sărat, spate în spate, susținând jocul pe marginea dintre lumi.

13, 24 iulie 2006.