Virgil -
...
plutea prin aer
venea întotdeauna pe nesimțite
în preajma mea
oarbă mă adulmeca
dar avea puterea de a se preface că nu mă vînează
că nu face decît să existe cu o măsură minimă
de implicații
doar culoarea o dădea de gol
și izul vag de de levănțică și camfor
m-am întrebat mereu
dacă aș fi trăit în altă dimensiune
m-ar fi găsit oare și acolo
sau poate acolo ar fi luat o altă formă
și-ar fi găsit un alt scop
ca un fel de răscumpărare
a sentimentului pur
această dorință de a mă distruge
aici și acum
am întins mîna
pentru prima dată astăzi
și în gînd am mîngîiat-o
am trecut pe sub ea ușor
ca un fluviu răscolit de tenebre
pe sub un pod
iarna
Poezie:
Comentarii
Sancho Panza -
o temă nouă în poeziile tale ...sau, mă rog, o temă de care acum te apropii mai mult. si o faci frumos. interesantă amprenta olfactivă. poate găsesti o altă formulare aici: "cu care trăia doar pentru a mă distruge"
Virgil -
da, a dreptate. am ajustat acolo. multumesc
Sixtus -
De ce ti-a fost frica, pana acum, se pare ca nu scapi. Intr-adevar, poezia asta se deschide: "ca un fluviu rascolit de tenebre/ pe sub un pod / iarna". Sa vedem ce mai urmeaza. Sper sa nu fie o simpla intamplare.
Virgil -
da, asa este domnule Manolescu. de unde sa deducem ca este de preferat sa nu ne fie frica.