nu eu am inventat iubirea prin neştiinţa mea
precum pictorul care nu se îndură
să amestece culorile pure
era acolo
pe vremea când buchiseam diferenţele
între util frumos şi plăcut
mai întâi crescuse un copac cu frunze roşii
ca buzele bărbatului sau femeii înainte de primul sărut
frunzele erau altfel de palme
tremurau
se pregăteau să cadă
foşnet peste foşnet până la ultima tăcere
din întâmplare împărţeam aceeaşi umbră
cu un bărbat străin
spre gelozia celor care nu mă cunoşteau
aşteptam de-un veac lângă trunchiul bătrân
cu obrazul pe pământul uscat
nu am putut să îl refuz
când mi-a cerut cu împrumut o frunză
şi nici nu ştiam
unde se ascund fluturii tineri când plouă amar
lumea spune că
după o zi copacul acela a fost tăiat
azi oamenii nu se mai omoară
din iubire
sunt pur şi simplu omorâţi încetişor
Comentarii
E
Sixtus -
o schimbare de ton si registru in raport cu alte poezii ale autoarei. Eu zic ca e de bine.
Dar cred ca o sa mai dureze pana la (re)gasirea drumului. Desi sinceritatea
(oarecum naiva), care face bine in prozele tale, aici, in incheierea textului, nu mi se pare O.K.
("sunt pur şi simplu omorâţi încetişor"). Am zis, mi se pare
domnule Gorun, mulţumesc
Cristina Moldoveanu -
domnule Gorun, mulţumesc pentru opinie. Sincer din nou, cred că aşa e felul meu şi îmi place mai mult să merg pe două-trei drumuri pentru o viziune mai completă asupra necesităţilor mele lirice; cred că am mai avut poezii în acest registru sau ton. Şi încă o dată aveţi dreptate când remarcaţi o disonanţă în finalul textului, pe care prefer să nu o modific acum, aşa o simt eu deocamdată.