Un poem care face drumul dus-întors de la Apocalipsa la Geneza. Simboluri noi construite pe cele vechi. Greu de interpretat ( pentru mine :)), însă provoacă la căutări, la asocieri. Mă tot gândesc la pomul cunoştinţei binelui şi răului împodobit murdar cu cioburi de viaţă ( se pare că au fost mulţi izgoniţii din rai şi condamnaţi la moarte... de fapt, toţi suntem ,,căci toţi au păcătuit" ) De ce nu o să fie nimeni răstignit pe unul din stâlpi? O fi cel pentru noi, dar fiindcă a fost răstingit El, Hristos, nu o să mai fim noi...
Remarc versul ,,dar Ochiul Lui lipit de ochiul meu" înţelegându-l ca o coborâre a Lui, pentru a vedea cum văd eu, ca şi copil, în cotrast cu versul ,,ochiul meu lipit de Ochiul Lui" situaţie în care eu, muritorul, adultul, pot ajunge la a vedea ca El, treapta cea mai înaltă de iluminare şi de înduhovnicire. Şi gata! :) Felicitări! ( iertare dacă am greşit în înterpretare ) Pentru ideatică şi pentru simbolistică, să fie ea, peniţa de aur ( precum gura lui, a Sfântului Ioan )