Ela -
îmi spuneai înainte de adormire
ia din oră absintul trece-l prin tine
lent
simți pântecul o mlaștină
născând umbrele
celor striviți de lespezi
în sângele meu se ofilesc nuferii
mamă
o toamnă încă o ruptură
și vei vedea
rădăcinile nu sunt decât
începturi ale morții
tu le vei duce
jumătate spre răsărit
neînnodate
jumătate spre centru
să închidă aproape
întunericul
nu îmi aminti visul
mamă
acum sunt lumină suspendată
Poezie:
Comentarii
Linea -
o toamna jumatate spre rasarit, jumatate spre centru, isi aminteste visul nascand umbrele din lumini suspendate... sangele tau, inaltare de pantec.. m-a atiins poemul acesta, elutzo...
Călin Sămărghiţan -
Îmi place textul, care se construiește armonios dintr-o viziune oarecum apocaliptică, născându-se, "înălțându-se din pântec", înspre simțirea finală, diafană, ce suspendă sensul între amintire și sublimare a suferinței, a unei încercări, ori a unei mari emoții acceptată cu înțelegerea unor rosturi fundamentale. Textul stă pe câteva imagini, alambicate în construcție dar de mare efect poetic, care dau greutate fiecărui vers.
Ela -
Linea, tu, care asculți toamnele din toate unghiurile frunzelor, redându-le culoarea chiar și după căderea lor, cum să nu te atingă o înălțare din pântec? Mulțam pentru atingerea din cuvinte. Călin, în mine această construcție e simplă, a curs totul lin, am scris așa, agale. Mă voi gândi de ce se văd alambicate. O fi vreun labirint în castelul acesta, castel care de la exterior pare simplu, însă pătrunzând în el vezi numai întortocheli. Kafkiană ființă. :) Ai perceput și viziunea, și memoria suspendată între, și firul emoției sublimat, și strădania de a înțelege rosturile, și ale coborârii, și ale înălțării. Mulțam fain.
Călin Sămărghiţan -
ăăăă... n-am zis bine "alambicate", da, acum văd. Hai să zic "spiralate", adică înșurubate. Înșurubările astea de sens pe mine mă atrag întotdeauna. Insist ca să fiu explicit: - "absintul trece-l prin tine" și înșurubarea: băutura ca trecere. - "în sângele meu se ofilesc nuferii / mamă" (unde apelativul e de mare efect): aici e toată povestea aceea cu nuferii ce cresc numai în lacuri cu mâl pe fund. Tot aici mai văd o deschidere înspre ideea unui sânge "limpede", dar nu mai insist ca să nu mai complic. - "rădăcinile" ca "începuturi ale morții" are (expresia) o spiralizare în existențial - "jumătate spre răsărit" / "spre centru": nu le-am chiar înțeles, dar le-am luat ca atare deoarece mi-a plăcut "închiderea întunericului". - despre final am zis.
Ela -
No, amu, înțeleg, despre spiralare. Dar și treptele în spirală de tine remarcate au ceva întortocheat dacă nu pășești pe ele și te lași doar cu privirea. Mulțam fain, mai ales pentru decriptarea sângelui limpede, dezrădăcinări. Cât despre împărțirea jumătăților, prima e nașterea - răsăritul, a doua este re-nașterea, cumva, în midhe. Am vrut să scriu midhe, am preferat să scriu centru.