cînd ne-au adus pe punte
eram deja intoxicați
cu aer și cu dezmierdare
ni s-a spus în treacăt
aceasta este viața
dați din picioare
dar ne-au ascuns
printre felicitări și bolboroseli
gaura cea mare
de sub linia de plutire
se însera și fusese probabil
o genială scăpare
noi deja visam cu ochii îmbibați
cu lacrimi de lapte și sare
plămădeam în dendrite
o mie de ani mirositori a pepene verde
și a ploaie cu soare
dar apa intra ca o iederă albăstruie
înșfăcîndu-ne milimetru cu milimetru
doar noi credeam că este
o simplă eroare
de percepție probabil întîmplătoare
eram prea atenți la detalii
și la semnificațiile ascunse ale fiecărei stele
căzătoare
treptat însă am început să aruncăm
peste bord
cîte o mobilă cîte o carte
uneori un om alteori o casă
o floare
am renunțat la detalii
la sîmburi la haine
am aruncat și ultima întrebare
prea grea pentru corabia noastră
pe jumătate epavă
pe jumătate
arcă plutitoare
iar astăzi privim goi
la tot
am vrea să mai putem să mistuim
un foc
adînc
dar undeva cîndva
ne-am aruncat
pe noi
salvînd această aparență-nșelătoare
de căpitan rămas pe puntea rece
neînvins
de sine
și de ea
marea cea mare