O prezență discretă, dar nu în perimetrul poeziei (așa se începe un articol, direct în clișeu), cu un scris inovator (al doilea, trebuie să iau aer) , un om care știe ce scrie și cum să scrie, cu flama lui Malebranche, dar și cumințenia plină de înțelepciune a lui Criton (nu cruton), Valeriu Valegvi, trăiește într-o lume liberă și scrie precum ea Istorii înainte de marele clic, volum bilingv de poeme, traducerea în engleză fiind realizată de cunoscutul retroversist, Petru Iamandi, plachetă apărută la editura Opera Magna, Iași, 2010. (ditamai fraza, dar paragraful este infracturabil)

Desigur că tendința actuală, sau haidem să o numim – avangarda – (habar n-are de ariergarda) este plină de tineri, care mixează pe apucate cuvintele, unii le nimeresc bine, alții speră să nu afle ceilalți de gaura din covrig, bref, este aglomerată și pe alocuri seacă. Ceea ce nu îl înspăimântă pe V. Valegvi să fie modern, nu o modernitate din punct de vedere al curentului literar. Ci (lejer), sub forma unei prospețimi nostalgice asumată.

“Pentru libertatea trupului meu mă rușinez”, “Te întorci să închizi gura”,”Istorii pentru aflarea învinsului”,”În aula plină ceața crește”, titluri demne de ezitarea frumoasă a delicateții discursului valegvian. Mergând pe linia lirismului lui Matei Vișniec, din Înțeleptul la ora de ceai, poetul se lansează într-un monolog cu accente (auto)critice, ludice. ( cu o plăcere consumată zilnic)/ pașii să-ți potrivești/ cu nepăsarea unei pisici/ însoțită de stăpânul ei/ în fiecare dimineață/ (numai după bunul ei plac) p.12

Unii vor spune că este ușor lizibil în substanță, dar nu pot să nu citez integral cel mai plăcut mie poem, din cele 20 de poezii, cât cuprinde ediția de față, pentru a demonstra limitele între care balansează conotativ nictinastiv. Se făcea a iluminare/ pe când hoinăream la braț/ cu umbra tatei prin cartierul/ nu de mult demobilizat/ îi arătam mândru noua lemnărie/ croită după măsura academicei clădiri/ iar el și-a rotit ochii/ grăbit apoi a șoptit în curbura pieptului/ “cum sufăr blândă iluminare” p. 14.

“rostogolind trupul prin întâmplări”,”să ieși la drumul mare după aer”,”s-adune crepusculul de pe tobe”,”pe la cei luminați de ipoteze muribunde”,”cum știi să mă ispitești/ cu alura vulturului/ netulburat de mărinimia vreunui cireș”,”și peste noi/ într-un bubuit înfloritor/ crește ceața”,”să pariezi pe o pară îngălbenită”, iată câteva exemple de nonconformism matur, dar și de echilibru între a fi discursiv sau metafizic.

Valeriu Valegvi, membru U.S.R., jurist, autor a alte 5 volume de poezie (sperăm a nu ne aburi noi pe domniile noastre), a primit Premiul pentru poezie al Festivalului Internațional de Poezie “Antares” , Galați, (2007), scrie texte frumoase, plăcute lecturii, dezarmante. Sperăm că vocea sa va căpăta un loc pe măsura timbrului său. Sperăm să ne bucure cu multe alte apariții pe măsura talentului său. Până atunci nu ne rămâne decât să ne domolim nerăbdarea, curiozitatea dar și acrimonia spre care suntem (de la naturelul nostru) înclinați. Acestea au fost rândurile sărace ale unui cap de plută la modurile figurat și figurant. Iată începutul de dialog, Valeriu!