Mi se pare bine construita parte de la "habar n-am..." numai ca mi se pare nepotrivita in context ideea de a tine o undita in mana. Constientizez ludicul, numai ca nu mi se pare o alegere potrivita. "inima mi se deschidea larg" prezinta o idee cam uzitata. Imi place constructia "în timp ce-mi cădeau atâtea zăpezi sub piele". Ialin

lalin, cred ca cel mai interesant este sa scrii "banalitati" si sa iasa poezie. nu neaparat din fuga dupa imagini socante cum fac altii. si uite ca lui Djamal chiar ii iese "poezie" scriind simplu si nu simplist. Este doar o parere.

Cred că aceasta este prima peniță pe care o las pe pagina ta, Djamal, și mai cred că este una dintre cele mai frumoase poezii din ce ai postat aici. Are o simplitate care te fură cu ușurință, o curgere firească, dar nu previzibilă, a ideilor, o construcție impecabilă de imagini care se completează și se cheamă unele pe altele. Mărturisesc că pe mine tocmai undița aceea, prezența ei, cu mânuirea stângace, constituie, după părerea mea, unul dintre stâlpii de forță ai acestei poezii. Pentru că, nu-i așa, important este să îți cunoști captura și să știi să alegi nada... Îmi aduc aminte zâmbind de concursurile de pescuit pentru copii la care am asistat, de toată dulceața aceea care ți se strecoară în inimă când îi vezi cu lansetele de două ori cât ei, prinzând pește... O imagine peste care voi suprapune de acum înainte poezia ta, iar asta spune, cred eu, enorm. Ei bine, copilul acesta din poezia ta s-a suit pe treapta cea mai de sus a inimii tale, și de-acolo aruncă nada în voie... Am avut o oarecare îndoială la imaginea căderii zăpezii sub piele... deși o înțeleg, nu reușesc să o văd ca pe o imagine reușită.