Din vise ce-atârnă-nvechite,
Ciorchini stafidiți între vii,
Lipsite de miezul dorinței,
Nimic nu ți-e dat să mai știi.

Din ani ce-au trecut peste mine,
Din zile trăite cu sârg,
Rămas-au doar urme ciuntite,
Săpate-n obraji care plâng.

Pe rostul ce-am dat vieții mele,
Când vise stupide-mplineam,
Nisipul se-așterne în valuri,
Uitare spre tot ce doream.

Din tot ce a fost mulțumire,
Crescut-a un zid de-ndoieli;
Regrete ce-s astăzi sortite,
Să nască în suflet dureri.

Mă tulbură golul ce-l văd
Cu mine șezând față-n față,
Căci timp să-l mai umplu nu am,
Nici gând ce-aș mai vrea de la viață.

Ce-mi umblă acuma prin minte,
Din lumea ideilor vii,
Sunt gânduri ce-aș vrea să mă țină
Greșeli să repet în pustii.

Aievea e visul ce-așterne
Cărarea ce-mi umple trăirea,
Prin pașii ce-i fac înainte
Să-mi curme-n gândiri amintirea.