Întotdeauna mă opresc la portrete, îndeosebi la cele în versuri. Fiindcă deși par simple, e deosebit de migăloasă căutarea interioară a esențelor celuilalt pentru a fi transpusă în poesis. Aici, îmi place îndeosebi partea a doua, spre final, de la versul "tu ai zâmbetul la mai mult ca perfectul...", în prima parte e descriptiv și ușor comun, dar partea aceasta finală vine pe registrul fin al spiritualității feminine, și remarc: "foșnetul pielii pe unde acum iese toamna tiptil", "ca un bărbat în semnul tuturor bărbaților rămași înăuntru, sub pielea noastră... sub măștile lor" - remarc nu doar ideea că purtăm sub pielea noastră, epiderma sufletului, resturi din ceilalți, dar și modalitatea limpede de expresie a acestei idei, neignorând imagistica. Doar în versurile finale se parafrazează "Goodnight America, wherever you are", și asta aș fi spus că aș elimina, dar ținând seama că este și "lynx" în context, și că dă sensul unui "mesaj live", poți păstra. Mai rămâne însă acel: "oriunde ai fi, fii..." care, în conversația obișnuită e ok, și în proză, dar în poezie (deși aici e încadrat la "jurnal - expreiment, tot poezie văd eu) cred că se poate modifica. Oricum, acest portret "gri, obsedant de gri", ușor translucid, mi-a plăcut. Semnul meu nostalgic, prin ruginiu de octombrie.