Virgil -
I
în imensitate
mănușile ei negre
peste luciul alb al dalelor de faianță
degete lungi
pipăind robinete de porțelan
gîtul prelung al sticlelor
tăblia rece a fiecărui pat
moartea are o slăbiciune
pentru liniștea tandră
a după-amiezelor
de spital
cînd mori și nu știi că este
aievea
Poezie:
Comentarii
alma -
Ma straduiesc sa inteleg finalul.
Virgil -
si... nu l-ai inteles?
alma -
Ba cum nu, dar are atatea intelesuri...
Călin Sămărghiţan -
Nu murim de tot niciodată. Ea numai vine cu manușile ei negre ca să ni le fluture în față. E și acesta un fel de a trăi, nu? Bun studiu.
Virgil -
multumesc Cailean. Nu te-am mai vazut de multa vreme pe aici.
vladimir -
Calin a gasit cuvantul potrivit pentru acest text... studiu. O mica bijuterie, foarte reusita ca dinamica... eu as incepe cu versul doi, cu albul subinteles :)
Virgil -
da dom'le, ai dreptate. nu stiu cum mi-a scapat gafa aia de la inceput. nu imi vine sa cred.