legile poeziei
sunt ca o casă cu multe ferestre
o locuință unde măștile
sunt acceptate de Dumnezeu
eu nu revendic nici un spațiu. n-am umbre
îmi stăpânesc tremurul
n-am nici o locuință
ferestrele sunt ale altor femei

nu acuz pe nimeni
când înflorește liliacul
rămân fără mască
mă descopăr în culorile lui
inima se vede întinsă pe sticlă
simt diafragmele sufletului

nu vom fi înțeleși
în extazul nostru
frica e un subtitlu perfect
peste douăzeci de ani
se vor schimba legile poeziei. noi
va fi imposibil să scrii
fila va fi mișcată altfel
ca o unealtă chirurgicală

aștept o lege nescrisă
o amintire permanentă
acum știu
poezia e de la început
de la nașterea ta

iartă-mă
nu mai scriu. nu e lege
e alt cuvânt
o altă suferință